Elif Şafak (1)

Dragoste

Elif Şafak 

traducere din limba turcă: Canibal

Prefaţă

Chiar dacă o piatră ar cădea într-un râu, nu s-ar observa efectul. S-ar undui uşor suprafaţa apei. Ar ieşi un sunet vag; nici nu s-ar auzi în mijlocul râului; s-ar pierde în vuietul râului. Cam asta s-ar întâmpla.

Dar dacă aceeaşi piatră ar cădea într-un lac...Efectul ar fi mult mai persistent şi dramatic. Piatra aceea, ar învolbura acele ape liniştite. În locul pe care l-ar atinge piatra, s-ar face mai întâi un inel; inelul ar înmuguri, acei muguri ar înflori, s-ar deschide şi s-ar deschide, s-ar dubla. Câte poate să facă o piatră micuţă, într-o clipită. S-ar împrăştia, fără să te aştepţi, pe întreaga suprafaţă. Cercurile s-ar întrepătrunde, până când ultimul cerc s-ar lovi de mal.

Râul e obişnuit cu agitaţia, cu tumultul. Şi-aşa caută motive să urle, trăieşte intens, fierbe repede. Înghite piatra aruncată; şi-o însuşeşte, o asimilează, după care o uită cu uşurinţă. Orice ar fi, haosul este în natura lui. Ce înseamnă o piatră în plus sau în minus.

Să spunem că lacul nu este pregătit să se învolbureze, aşa, de-odată. O piatră este de ajuns să-l întorci de-a valma, să-l bruschezi tocmai în adâncurile lui. După întâlnirea cu piatra, lacul nu mai este acelaşi, nu ar putea.

Viaţa Ellei Rubinstein era ca un lac liniştit. Se apropia de vârsta de 40 de ani. Toate aceste obişnuinţe, nevoi şi alegeri sunt monotone. Curgerea zilelor este ca o linie neîntreruptă; aşa de uniformă, ordonată şi ordinară. În special, în ultimii douăzeci de ani, şi-a aranjat toate detaliile din viaţa ei în funcţie de căsătorie. Fiecare dorinţă pe care o avea, fiecare prieten pe care şi-l făcea, chiar şi cele mai puţin importante decizii le-a luat în funcţie de asta. Unica busolă care-i oferea o direcţie erau casa şi căsnicia.

Soţul ei, David, este un cunoscut medic stomatolog; foarte bun în meseria lui şi care câştigă foarte bine. Legătura dintre ei nu era prea strânsă. Ella era conştientă de această situaţie, dar, în realitate, credea că într-o căsătorie, priorităţile sunt diferite. Sunt lucruri mai importante într-o căsnicie decât dragostea şi pasiunea: toleranţa, afecţiunea, înţelegerea, respectul şi răbdarea...Şi, desigur, o altă calitate absolut necesară în fiecare căsnicie: iertarea! În cazul în care puteţi, căci trebuie să puteţi, când v-a supărat soţul vostru, căci v-ar putea supăra, faceţi ce faceţi şi iertaţi-l!

Că e dragoste sau nu, un întreg interval! Ce importanţă are? Aşa numita dragoste a rămas în urmă pe lista de priorităţi a Ellei. Numai în filme apare dragostea asta. Sau numai în cărţi. Numai aici, o fată şi un băiat s-ar putea iubi aşa, cu o pasiune legendară parcă luată din basme. Dar viaţa, viaţa reală nu e nici film, nici carte!

În capul listei de priorităţi a Ellei, erau copiii. Jeannette, frumoasa lor fată era la universitate. Gemenii (fata pe nume Orly, băiatul pe nume Avi) erau chiar în perioada pubertăţii. Aveau şi un golden retriever, în vârstă de doisprezece ani: „Gölge”. Când l-au adus în casa asta, era încă un mic pui. Până azi, a fost prietenul de plimbare, tovarăşul ei. Ce-i drept, acum a îmbătrânit, s-a îngrăşat, aproape că-i chior şi surd, i s-a împlinit sorocul lui Gölge. Dar nu-i venea să se gândească că într-o zi, câinele ei ar putea muri. Ella era o astfel de persoană, nu accepta niciodată sfârşiturile; fie că era vorba de o perioadă, fie că era vorba de un obicei învechit, fie că era vorba de o relaţie terminată, nu era capabilă să recunoască moartea. Nu se împăca cu sfârşiturile, de fel, nici chiar atunci când se afla în faţa lor.