blogspot visitor counter

joi, 29 decembrie 2011

Mic Îndreptar de Istorie Otomană (aşa cum este cunoscută de alţii)

Partea I
Începutul - Beylik-ul lui Osman şi Gazâ (1)
(â = a lung)

Ca urmare a invaziilor mongole în Orientul Apropiat în anii 1220, a început migrarea spre vest a turcomanilor, triburi turceşti nomade. Acestea au venit din Asia Centrală, în Iran şi Anatolia de Est, concetrându-se la frontiera dintre Bizanţ şi Sultanatul seldjukid, în regiunile muntoase din Anatolia de Vest. În 1227, În Anatolia, s-a organizat o revoltă împotriva mongolilor de către forţele mameluce musulmane, dar mongolii au înăbuşit cu cruzime revolta. După aceasta, mongolii au menţinut forţe permanent staţionate în Anatolia, sporind dominaţia lor asupra regiunii.
Regiunea de frontieră a devenit un loc atractiv pentru grupurile şi persoanele politice fugite de stăpânirea mongolă şi un loc în care ţăranii deposedaţi de pământ căutau o nouă viaţă, crescând astfel populaţia din regiunile de frontieră. Cu scopul de a coloniza bogatele regiuni de pe partea bizantină a frontierei, nomazii au incitat populaţia la gazâ, Războiul Sfânt împotriva Bizanţului. Astfel, războinicii se adună în jurul conducătorilor gâzî (â = a lung, î = i lung) de diferite origini şi incursiunile lor pe teritoriul bizantin devin din ce în ce mai dese.
Între 1260 şi 1320, aceşti gâzî, care i-au organizat pe războinicii tucomani, au fondat principatele independente din Anatolia de Vest, în teritorii cucerite de la bizantini, aceştia fiind preocupaţi cu problemele Balcanilor au neglijat frontierele asiatice, permiţând astfel incursiunile turcomanilor, acestea echivalând aproape, în ultima decadă a secolului XIII, cu o invazie generală. Dintre toţi bey-ii, Osman Gâzî stăpânea cel mai îndepărtat teritoriu către nord şi cel mai apropiat de Bizanţ şi Balcani. Potrivit lui Pachimeres, Osman a asediat Iznik (Niceea) în 1302, vechea capitală bizantină. Împăratul a trimis împotriva lui o armată de mercenari de 2000 de oameni, pe care bey-ul a ambuscat-o şi a nimicit-o la Baphaeon în vara lui 1302, răspândindu-se astfel faima lui Osman. După această victorie gâzî-ii din întreaga Anatolie s-au adunat sub steagul acestuia şi, ca şi în alte beylik-uri, au luat numele conducătorului lor, devenind astfel cunoscuţi drept osmanlâi şi putem spune că 1302 este anul întemeierii principatului otoman.  


*În episodul 2 al acestei părţi: despre Gazâ

miercuri, 28 decembrie 2011

True 'facturi' cu mine

Barbs si Raluca nu au 'fatza' de MGM! P.S. : Nici TheAnti nu are fatza de noi!

duminică, 25 decembrie 2011

vineri, 23 decembrie 2011

De craciun cu ganduri bune!

Sa se care dracu toti "bucurestenii" si "constantenii" din Tulcea ca o sa inceapa sa puta a basini.

joi, 22 decembrie 2011

True 'facturi' cu mine

Cafeaua nu-i cafea daca nu tragi cu urechea la masa!

miercuri, 21 decembrie 2011

Popa si Lincolnul MKZ

Mitropolitul orasului Varna conduce un model de Lincoln MKZ. Conform spuselor sale doar presedintele Americii, Barac Obama mai are un astfel de model. Deasemenea merita mentionat ca modelul respectiv de Lincoln va fi lansat in Bulgaria abia in 2012.

In general un astfel de comportament este atribuit unei crize a varstei mijlocii sau unor mofturi si teribilisme ale copiilor rasfatati. Putem aplica acelasi mod de gandire si pentru preoti sau politicieni?

Preotii ar trebui sa il serveasca pe dumnezeu, biserica si credinciosii. Politicienii de asemenea ar trebui sa serveasca interesele cetatenilor.

Oare la ce s-au gandit cetatenii bulgari cand l-au vazut pe Mitropolitul orasului Varna intr-o asemenea masina? Cum te simti cand cineva care traieste din banii unui stat aflat in criza se comporta ca si cand ar fi detinatorul unei corporatii internationale de succes cu profituri incomensurabile?

marți, 13 decembrie 2011

"...in primele zile de scoala, i-au cerut bani... si ea e mai dezvoltata asa, e mai dezvoltata..."

MAGNIFIC



"Noi nu suntem scandalagii...suntem elevi care venim la scoala"

Versus

Ei bine, dacă nu ştiaţi, forţele de apărare ale Iranului au doborât la începutul lunii decembrie un avion american de recunoaştere fără pilot, model RQ-170 Sentinel. Nu trebuie să menţionăm  faptul că avionul survola spaţiul aerian al Iranului în momentul în care a fost doborât, invizibil fiind. 
Iranienii au şi apărut la televizor: "Hei, americanilor, ghiciţi ce este în spatele nostru. Da! Este avionul vostru fără pilot! Pe care noi vi l-am doborât!"
Americanilor le-a trebuit ceva timp să recunoască că avionul este al lor. Luni, Obama a declarat, în timpul întâlnirii cu Al Maliki (preşedintele irakian), că le-a cerut iranienilor avionul înapoi, dar nu se aşteaptă ca aceştia să-l returneze. Gen, cât de prost poţi fi!? Replica iranienilor nu a întârziat să apară: "Bă, de-acum încolo, avionul este al nostru."
Oricum, se pare că americanii nu mai au nicio jenă. Nu tu "Bă, să vezi că a fost o eroare în sistem şi am ajuns în spaţiul vostru aerian din greşeală, ne cerem scuze, am vrea avionul înapoi.", ci direct: "Da, este avionul nostru, da, vă spionam...şi ce? Aveţi vreo problemă? Vrem avionul înapoi!"
Partea cea mai tare e că iranienii au declarat că mai au puţin şi vor sparge codurile avionului, iar pasul următor este să-l şi producă.
sursa foto: wikipedia

luni, 12 decembrie 2011

Inca un an!

A trecut 11.11.2011 si am ramas dezamagit, acum astept cu nerabdare 12.12.2012. Daca nici atunci nu se intampla nimic propun modificarea calendarului pt a astepta cu nerabdare si 13.13.2013.

joi, 8 decembrie 2011

Rock history and appreciation (Ep.3)

VAN DER GRAAF GENERATOR

Original Line-up:
- Peter Hammill - guitar, piano/keyboard and vocals (1967–1978, 2005-present);
- Chris Judge Smith - drums and wind instruments (1967–1968);
- Nick Pearne - organ [replaced with Hugh Banton (organ, bass pedals and bass guitar) in 1968];
- Keith Ellis - bass (joined in 1968);
- Guy Evans - drums (1968–1978, 2005-present)
 Former Members:
- David Jackson - saxophone and flute (1970–1977, 1978, 2005-2006);
- Nick Potter - bass guitar (1970, 1977–1978);
- Graham Smith - violin (1977–1978);
- Charles Dickie - cello (1978).

It would be a good idea to change the name of the column into "When Record Companies screwed the bands. Big time". Here we have another example of how a record company can intervene in the natural course of music history. 
The guys (Hammill, Smith and Pearne) started Van Der Graaf Generator (hereinafter referred to as VDGG) in 1967 during their student year at Manchester University and recorded a demo on the basis on which they were offered a contract with Mercury Records. In 1968 Pearne was replaced by Banton and signed a deal with Tony Stratton-Smith (also managing Rare Bird, Atomic Rooster, Genesis and others) as manager. They recorded a number of demos with Mercury and then decided to do a single with Polydor Records (People You Were Going To" b/w "Firebrand"). Of course, Mercury pressured the band to withdraw the single because it violated the contract signed with only two members of the band, Hammill and Smith. This led to Smith leaving the band amicably.
In 1969, the band broke up due to financial difficulties and due to the refusal of Mercury Records to let the band record and the Tony Stratton-Smith's refusal to let the other members of the band sign with Mercury.
Hammill started to record on his first solo album with Trident Records. He was followed by Banton, Ellis and Evans as session musicians. Their manager worked out a deal with Mercury and released the album titled The Aerosol Grey Machine under the band's name in return for releasing the band from their contract. The album was released only in the USA with no promotion at all and because of that sales were minimal.  


Tony Stratton-Smith started Charisma Records and signed the band as his first act. Ellis was replaced by Nick Potter and David Jackson was added to the line-up. They started the recordings on their second album The Least We Can Do Is Wave To Each Other in 1970. Hammill started to give a darker touch to the lyrics and the band incorporated elements of jazz and classical music.


H To He, Who Am The Only One was recorded immediately after their second album, which was well received by the public. Potter left the band while they were recording and the band continued recording with Banton alternating bass guitar and organ bass pedals. Robert Fripp of King Crimson is a guest appearance on the song "The Emperor in His War-Room"


1971, VDGG starts recording on their fourth album, Pawn Hearts. The album contains just two tracks and a concept piece A Plague of Lighthouse Keepers.
They top the Italian chart for 12 weeks on the first place with their Theme One piece.




Although the band toured intensively between 1970 and 1972, financial difficulties and the lack of support from the record company caused the band to break up. Hammill pursued his solo career.
They reunite in 1975 and in only 12 months they record three more albums: Godbluff, Still Life, World Record.




They record another album in 1977, The Quiet Zone/The Pleasure Dome, with Nick Potter returning to replace Banton and Graham Smith to replace Jackson. They break up again in 1978. Guess why. Lack of support from the record company and financial difficulties.


They reunited in 2005, recording the Present album. In 2008, the Trisector album and A Grounding in Numbers album in 2011.




De ziua SMS-ului

Ascultam azi la radio o emisiune dedicata zilei SMS-ului, iar ascultatorii erau indemnati sa spuna ce SMS-uri faine/amuzante au trimis.

Un SMS de care unul dintre radio-ascultatori era foarte mandru suna in felul urmator: "Vrei sa fii sotia mea!"

Nu stiu de voi, dar eu recunosc ca am trimis SMS-uri penale: m-am despartit de cineva prin sms, m-am invoit de la munca prin sms, mi-am prelungit concediul prin SMS. Sunt constient de faptul ca nu prin SMS ar fi trebuit sa fac lucrurile respective si parca pana acum m-am simtit prost de faptul ca nu am ales o alta cale. Poate am fost un las in momentele respective, poate m-am temut ca daca imi este auzita vocea respectiva persoana isi va dea seama ca am ceva de ascuns si ca intentiile nu sunt tocmai nevinovate.

Dar totusi - sa ceri in casatorie prin SMS? Poate fi ceva mai naiv, mai ignorant, mai jalnic, mai neinspirat de atat?

marți, 6 decembrie 2011

Jos dictatura!!! sau ‘Are’ si unii drepturi!!!

Se intampla ceva ciudat pe blog. In ultima vreme nu s-a prea postat. Dar asta se stie deja. Pana cand dintr-o data toata lumea a inceput sa posteze. Haos total!!! In fiecare zi cate trei, doua, cinci articole. Zici ca-i competitie. L-am speriat si pe Canibal! A uitat sa posteze vineri ‘Friday bla bla bla music day’. Ideile curg garla. Activitate atat de la autori cat si de la administratori. Dar nu asta e cea mai mare problema a mea. Se pare ca lucrurile s-au cam schimbat pe aici. Cum? Stati ca va si spun. Se pare ca acum nu mai avem voie sa comentam decat daca ne da voie Canibal. Deci daca nu suntem autori sau administratori suntem cenzurati. (pe mine nu ma afecteaza …:))) Totul, cred eu, a inceput cu comentariile anonime ce contineau cateva cuvinte nu prea ‘frumoase’, comentarii cam prea agresive as spune eu (sa imi fie cu iertare dar se pare ca-s toate indreptate impotriva lui TheAnti). Deci cum eu sunt paranoia si sufar de ‘scenarita’ am ajuns sa cred ca intre Canibal si TheAnti a avut loc o intelegere secreta, si anume - le luam astora dreptul la libera exprimare, afisam doar ce ne convine. Nu-i prea corect. Nu?! Deci prin urmare fac un apel: oricine ai fi tu Anonimule te rog spune-ne cine esti. Puterea e la tine. Ia-ti inima in dinti si recunoaste pt ca altfel dictatura astora nu se va mai termina! Crede-ma am incercat… am iesit la cafea, am facut trafic de informatii, mai am putin si imi vand sufletul. Vreau doar atat: LIBERTATE DE EXPRIMARE!!! Deci te rog, rupe misterul, lumineaza-ne, vorbeste-ne despre tine!(iti ofer si recompensa) Daca o faci iti voi ramane mereu datoare, pe veci!!!

Pana cand vremurile se vor schimba si Anonimul isi va asuma raspunderea pentru ca eu stiu ca este o persoana demna care iubeste dreptul la libera exprimare, voi tipa : JOS CENZURA!!!

*pt cei interesati: maine organizez protest! Detalii la telefon! Bannerele le aduceti voi! V-am pupat!

luni, 5 decembrie 2011

miercuri, 30 noiembrie 2011

Nazi week on History Channel

Citesc un rezumat al unui articol Financial Times pe tema crizei economice și perspectiva unui nou război mondial. Ce mă îngrijorează sunt argumentele pe care analiștii le folosesc pentru a justifica imposibilitatea începerii unei noi conflagrații mondiale: "pacea mondială este garantată de comerț și consumerism"; "politicienii ar putea evita greşelile de acum 80 de ani tocmai pentru că le sunt cunoscute"; "În cazul unui crash economic, populaţia şi-ar putea pierde economiile, locurile de muncă şi locuinţele, însă oamenii sunt mai puţin vulnerabili la sărăcie lucie, la disperare (!?). " Cred că expunerea constantă la o societate care și-a pierdut complet valorile, abuzul emoțional la care este supusă populația din partea unei clase conducatoare corupte, sentimentul că prezentul și viitorul, din perspectivă socială și nu numai, este sub controlul unor indivizi incapabili să repare căruța aflată cu o roată în șant, pot duce la fel de bine la disperare și se pot transforma în motivații pentru acțiuni radicale (și aici nu mai aduc in discuție problemele din Orientul Mijlociu, sau abundența de testosteron de la Moscova). 20 de ani trecuseră între primul și al doilea război mondial. Nu cred ca oamenii uitaseră cum e să-ți cadă bomba pe masa din sufragerie. Cunoașterea trecutului nu a împiedicat niciodată reiterarea lui. E de ajuns ca cineva să găsească un vinovat, un dușman comun. Poți fi chiar tu. Poate ai ochii prea căprui, sau urechile prea mici. Poate cumperi Colgate, în loc de Blend-a-med și, astfel, duci economia mondială la pierzanie. Într-un viitor în care oamenii au ajuns prea disperați pentru a mai gândi singuri, orice argument stupid va ține. Ați văzut vreodată o înregistrare cu Hitler vorbind maselor? Ați văzut cum se uitau mulțimile vrăjite în gura lui? Credeți că avea puteri supranaturale? Cu tot internetul și societatea asta informațională, oamenii au devenit atât de ușor de manipulat. Nu vreau să fiu profetul apocalipsei într-o frumoasă zi de Sfântul Andrei, însă numai faptul că vorbim de un război mondial, că încercăm să găsim argumente (subțiri, de altfel) pentru pacea mondială, mi se pare îngrijorător. Nu știu cum e să trăiești un astfel de război pe viu. Am văzut documentare (nu Nazi week on History Channel, altele, mai traumatizante), am citit cărți, am avut doi bunici care s-au întors cu sechele de pe front. Dar închipuie-ți cum e să stai într-o zi pe internet, uitându-te la videoclipuri cu pisici pe youtube. Sau la 30 de minute cu Jamie, dacă ai uitat cum arată o mâncare normală. Brusc, ecranul se face negru și începe alarma anti-aeriană. Alergi prin casă, ca un șoarece în cuscă. Începe să se audă zgomotul avioanelor de luptă. Bomble șuieră pe măsură ce se apropie de blocul tău. Deodată, bum! Ți s-a luat lumina. Pe vecie. Și în cazul ăsta, ai scăpat ușor.

True Facts with Theanti

Este fain sa fii caine zilele astea, te iubesc toate pizdele!

luni, 28 noiembrie 2011

PCR=PDL

Blaga e Presedintele Senatului!!! Ieeeei!!! Deci : Presedintele tarii PDL, Guvern PDL, majoritate parlamentara PDL, Curte Constitutionala unsa de PDL…. si tot asa… Mai urmeaza din tupeu sa se adreseze astia tarii cu ‘Dragi tovarasi’ si gata. Ia-ti democratia de aici!

A si sa nu uitam… Blaga castiga cu 69 de voturi pentru! ( numar fatidic…as zice, clar ce se subintelege)

Traiasca Partidul!!

PS: cand a iesit Basescu prima oara presedinte am vrut sa plec in Congo, acum ‘mai m-am gandit’ plec in luna de miere in Zanzibar si raman acolo, macar e vara tot timpul :(((

vineri, 25 noiembrie 2011

Arta de nu spune nimic (acest post este dedicat lui Canibal si bineinteles lui TheAnti)

Va rog sa ma iertati… nu am inspiratie. Nu ma mai stresati cu scrie si tu ceva!!! Jur (pe ce vreti voi) ca mi-am stors creierii si am scurtcircuitat singurul neuron (ala de blonda ‘wanna be’ pitzipoanca) ca sa imi respect obligatia asumata cu buna stiinta de a scrie, de a posta pe acest blog. Am facut documentare intensa! In fiecare seara am zappat din canal tv in canal tv cu scopul de a sadi o samanta de orice in capul sec pe care il port cu mandrie. Nu am vazut nimic interesant…- a trecut legea cu maidanezii ( mare branza… am 8 adoptati), Geoana si-a luat-o in bot si prin urmare a facut mare adunare socio-inaltatoare la Dabuleni unde babele i-au jurat credinta, Basescu a afirmat ca in Romania exista 300 de mii de someri (sincer cred ca se referea doar la aia care locuiesc in Bucuresti), Daily ‘whatever’ (ziar de importanta magnifica in Marea Britanie) a scris ca Printul Charles va fi rege in Romania, Cristea o inseala pe Dragusanu cu nu stiu ce matracuca, un preot fara carnet a condus beat si a lovit ‘mortal’ o persoana, proful de la liceul (alegeti voi) a fost arestat preventiv, regele Cioaba vrea sa faca un film regizat de Mel Gibson, aleia de la Neata cu Razvan si Dani i-a iesit o tzatza cand prezenta vremea. Mai mult, sa imi fie cu iertare, nici viata mea nu prea ofera subiecte de inspiratie demne de postat… n-am mai iesit din casa din septembrie, singurele momente de respiro au fost escapadele la Istru unde nu pot sa zic ce s-a intamplat pentru ca ce se intampla in Istru ramane in Istru, nu am facut invitatiile pentru nunta, m-am lovit de zidul descris de revistele de femei pe care il ridica barbatii cand este vorba despre a organiza nunta, nu am cauciucuri de iarna, si tare as vrea sa ies la o cafea cu tine Canibal ca de TheAnti m-am saturat (daca accepti invitatia promit sa iti zic toate barfele despre TheAnti ).

Prin urmare, in speranta ca voi primi iertare promit solemn sa scriu pe blog ceva inspirat si demn in cel mai scurt timp cu putinta…

Friday, it's a magical day, it's music day with Canibal





marți, 22 noiembrie 2011

Conan si Capra

M-am uitat la noul "Conan" (varinata 2011). Sincer nu ma asteptam sa gasesc vreo idee filosofica sau un scenariu care sa ma lase pe spate, dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. Ca sa termin ideea am sa precizez ca filmul nu mi-a placut.

Conan evident ca se indragosteste de una, aia de el si spre finalul filmului si-o trag ... intr-o pozitie, in alta, si iar in alta si tot asa.
Nu stiu de voi, dar pentru mine scena respectivca de sex m-a facut sa ma intreb pentru a nu stiu cata oara:

Dar pe astea de ce nu le pune si capra?

Am mai vazut in filme scene de sex in care sa fie si pozitia "capra" dar femeia era in general una de "rangul 2" (o sclava, o taratura), dar niciodata EA, aia pe care personajul pozitiv principal o iubeste nu este pusa capra.

Asa ca revin cu intrebarea:
De ce pe astea nu le pune si capra?

luni, 14 noiembrie 2011

Versus

Reţeta succesului SUA + Israel = LOVE

AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) a publicat miercuri un raport prin care îşi prezintă menţiunile cu privire la programul nuclear al Iranului. Cică S-AR PUTEA să lucreze la nişte rachetuţe nucleare. Păi bă animalelor, aţi zis acelaşi lucru şi în privinţa Irakului. Şi? Cum a fost? V-aţi distrat? Ce aţi descoperit după ce SUA a invadat Irakul? Ah, că nu aveau arme de distrugere în masă şi nici măcar nu încercau să le dezvolte. Aha...
Dar să revenim la oile noastre. Cică Israelul ar cam vrea să atace Iranul, cum că, vai Doamne, o să facă şi ăştia două bombiţe nucleare şi o să-i plesnească. Adică să ne înţelegem, Israelul NU este semnatară a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare. Adică ar cam trebui să zică Iranului: "Tipule, vrei arme nucleare? Păi stai mă că vă ajutăm noi. Şi noi avem. Ce dracu' mă. Fratele meu...". Dar nu, trebuiau ei să se plângă la fratele mai mare.
Israel -  "Atacă-l pe iranian, te rooooooog, uite, are arme nucleare! Şi noi suntem atât de neajutoraţi!!!"
SUA -  "Bă, băiete, dacă nici noi nu am pompat în voi o căruţă de bani...Ca să nu mai zic de echipamentul ăla   militar pe care vi-l tot dăm an de an ca să aveţi tehnologie militară de ultima oră..."
Israel -  "Te roooooooog muuuuuult, frăţia! Să mor eu, e ultima oară!"
SUA -  "Da' ce-aţi făcut cu banii, mă?"
Israel-  "Case, trăi-ţi-ar!"
SUA-  "Bine mă, hai fie şi de data asta! Hai...Şo pă ei cu AIEA!"

sursa imaginii: Occupy Events : http://www.facebook.com/Occupy.Events

* Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Femeia ideala

O fotografie de pe facebook a starnit o discutie aprinsa intre autorii acestui blog. Cum Wall-ul meu nu e scara blocului, ii invit pe cei doi combatanti sa-si continue disputa in acest loc creat special ca sa vorbim prostii.

Mai jos redau discutia si fotografia cu pricina.



    • Stelian Bizdu Sustin cu tarie :)
      21 hours ago ·
    • Raluca Durbacă ‎:)) ma gandeam eu
      21 hours ago ·
    • Ilhan Ibram Stelian Bizdu Sustii...asteptam sa si aplici:)))(gluma)
      21 hours ago ·
    • Stelian Bizdu De acum incolo aplic!
      20 hours ago · · 1
    • Stelian Bizdu Nu da like .. ca doar replica asta restrange cercul la poate doar cateva. :( Dar am sa ma sacrific de dragul promovarii culturii.
      20 hours ago · · 1
    • Raluca Durbacă ‎:)) Asistam la renasterea ta. hai, nu pot sa cred ca tu cunosti doar cateva intelectuale
      20 hours ago ·
    • Dan Mihu Poate cunoaşte mai multe, dar nu se poate culca cu toate. Din diverse motive.
      20 hours ago · · 1
    • Raluca Durbacă ‎:))))
      20 hours ago ·
    • Stelian Bizdu
      Planul: Nu le luam in calcul pe cele care au in biblioteca carti gen Sun tzu, nietzsche (prea comuni exceptie face situati in care chiar stiu sa ii explice dr cu avertizarea ca intra in zona mea de "expertiza"). Nu le luam in calcul pe cele...See more
      18 hours ago ·
    • Raluca Durbacă cred ca numai ce ti-ai redus sansele la aproape zero :D
      18 hours ago ·
    • Stelian Bizdu Pai daca e sa fim exigenti atunci sa fim. Oricum niciodata am cautat femei cu sanii mari ci doar cu creierul mareee :))
      18 hours ago ·
    • Raluca Durbacă ‎:))) da, mi-ai povestit -mareee
      17 hours ago ·
    • Ilhan Ibram Pai ma Stelian, citez:"exceptie face situati in care", "oricum niciodata am cautat femei"? Cred ca ai toate sansele! Iti fac eu cunostinta cu Cristina de la raionul legume din Cronos...
      3 hours ago · · 1
    • Stelian Bizdu da stiu .. tastez prost si nu recitesc ce scriu :P
      3 hours ago ·
    • Raluca Durbacă Ilhan, scrupulosule! :)
      35 minutes ago ·
    • Ilhan Ibram Dumnezeule, Durbaca, ce incerci sa faci aici!?
      29 minutes ago ·
    • Raluca Durbacă eram sigura :)))
      28 minutes ago ·
    • Raluca Durbacă ca si Stelian, am vazut numai dupa ce am scris :D
      27 minutes ago ·
    • Ilhan Ibram
      Nu m-am gandit la prostii, jur. Am zis sa nu se mai manance cacu. Sa zicem ca te duci la una acasa. NU te uiti daca are carti prin casa, te uiti sa vezi ce are in cratita, daca e curat prin camera, te uiti in frigider sa vezi daca are ce sa...See more
      12 minutes ago · · 1
    • Raluca Durbacă vad ca barbatul tot animal de pestera a ramas :))
      11 minutes ago ·
    • Ilhan Ibram Eu cred ca adevarul este undeva la mijloc. Sa spunem ca una citeste CANCAN si face mancare buna si sex divin, iar alta citeste whatever, ceva din ce zice Stelian acolo dar gateste prost si la pat e scandura. CE TE FACI?????
      7 minutes ago ·
    • Ilhan Ibram ah, am uitat sa adaug: si mai e si a dracului (aia care citeste ce zicea stelian)
      7 minutes ago ·
    • Raluca Durbacă n-am zis ca a fi animal de pestera ar fi gresit :)
      7 minutes ago ·
    • Stelian Bizdu Futi scanduri pana dai de aia care trebuie.
      6 minutes ago ·
    • Ilhan Ibram Durbaca, de ce nu ai pus asta pe blog? Ha?
      3 minutes ago ·
    • Raluca Durbacă se rezolva imediat!
      2 minutes ago ·
    • Ilhan Ibram acuma ce sa mai facem, iar o sa avem aceeasi discutie pe blog? trebuia sa te gandesti de la inceput. nu urmaresti deloc interesele blogului ntz ntz ntz:))
      about a minute ago ·