Ella
Boston, 17 mai 2008
Era vară. Povestea asta ciudată a început într-o zi foarte călduroasă, care te moleşea. De fiecare dată când Ella privea în trecut, la acel moment de început, se repeta în mintea ei de atât de multe ori, de parcă nu era o amintire din trecut, ci o piesă de teatru care este prezentată într-un colţ al universului.
Timp: După-amiaza unei vineri din luna martie.
Locaţie: Bucătăria locuinţei lor.
Stăteau la masă în familie şi mâncau. Soţul ei era preocupat cu umplerea farfuriei cu mâncarea lui preferată, pulpe de pui prăjite. Avi transformase cuţitul într-o baghetă şi scotea sunete ca şi când ar fi lovit într-o tobă; sora lui socotea de câte înghiţituri avea nevoie pentru a se conforma cu noua ei dietă de 650 de calorii pe zi. Fata cea mare, Jeannette luase în mână o felie de pâine şi o ungea din plin cu brânză topită.
Alături de familie, la masă, era şi mătuşa Esther. Trecuse pe acolo pentru a lăsa checul mozaic cu cacao pe care îl făcuse, dar neputând să-i refuze, rămăsese la masă. Cu toate că avea treabă după prânz, Ellei nu-i venea deloc să se scoale de la masă. În ultimul timp, nu prea se mai adunaseră laolaltă toţi. Cu ocazia asta, spera că toţi vor încălzi atmosfera.
„Mătuşă Esther, ia să vedem, Ella ţi-a spus vestea?” spuse David deodată. „Nevastă-mea şi-a găsit un loc de muncă excelent, ştiai? Chiar şi după atâţia ani.”
Ella a studiat limba şi literatura engleză la facultate. Îi plăcea literatura, dar după ce absolvi, nu a avut o viaţă profesională. A făcut doar câteva articole pentru nişte reviste pentru femei, a participat la câteva cercuri de literatură, a scris uneori critici de carte pentru nişte ziare locale. Asta-i tot. Demult, îşi dorea să devină un critic de carte respectat, dar acele zile au rămas demult în urmă. Acceptase faptul că viaţa o târâse pe alte drumuri. Devenise o gospodină meticuloasă, prinsă între obligaţiile familiale şi treburile casei, care nu se terminau niciodată şi nu un critic literar de renume, iar peste toate astea, se chinuia şi cu trei copii.
Nu avea de ce să se plângă din acest motiv. Să fie mamă, să aibă grijă de câine, să facă curat în casă, bucătărie, grădină, cumpărături, rufe, călcat...şi aşa era destul de preocupată. Ca şi cum toate acestea nu erau de ajuns, ce nevoie mai era să se chinuiască? Chiar dacă nicio colegă de la Universitatea Smith, care colcăia de feministe, nu privea cu apreciere decizia Ellei, ea nu a rămas să se gândească la subiectul ăsta; o mamă legată de casa ei, nu a avut nicio problemă timp de mulţi ani de zile cu faptul că era o femeie casnică. Faptul că aveau o situaţie materială bună, a contribuit, desigur, la a nu simţi nevoia să lucreze. Din cauza asta, Ella era mulţumită de viaţa ei. Oricum, putea să se ocupe şi de-acasă de interesul ei pentru literatură. Şi pasiunea pentru citit nu se terminase, încă era o împătimită a cărţilor – sau aşa vroia să creadă.
Dar trecând timpul, copiii s-au maturizat. Mai mult, au arătat foarte clar că nu vroiau ca mama lor să se agite în jurul lor. Văzând că are mult prea mult timp, Ella a început să se gândească că, în sfârşit, a venit vremea să-şi caute ceva de lucru. Cu toate că soţul ei o îndemna şi că pândeau deseori ocazia să vorbească despre acest subiect, nu va fi foarte uşor pentru Ella să-şi găsească de lucru. La locurile de muncă pentru care a aplicat, căutau ori pe cineva mai tânăr, ori pe cineva mai experimentat. Tot fiind respinsă şi slăbindu-i-se mândria, Ella a renunţat să-şi mai caute de lucru, a abandonat subiectul.
Cu toate acestea, în luna mai 2008, orice piedici puse în calea ei în a-şi găsi de lucru s-au ridicat într-un fel neaşteptat. Cu câteva săptămâni înainte de a împlini patruzeci de ani, a primit o ofertă încântătoare de la o editură din Boston. De fapt, soţul ei a găsit anunţul. Primise pontul de la un client de-al lui. Poate că de la una dintre amantele lui...
„Ei, hai dragă, nu e ceva aşa de important” explică imediat Ella. „Asistenta asistentului editorului de beletristică al unei edituri. A cincea roată de la căruţă, cum ar veni!”
Dar nu părea că David îi va oferi soţiei sale ocazia de a-şi ridiculiza noul loc de muncă. „De ce spui asta, dragă? Povesteşte ce editură respectabilă este.”
David îi dădu încet un cot Ellei, dar văzând că nu scoate de la nevastă-sa nicio reacţie, îşi confirmă spusele dând uşor din cap cu entuziasm: „E o editură foarte cunoscută şi foarte respectată, mătuşă Esther. Una dintre cele mai bune din ţară! Dacă i-ai vedea pe ceilalţi asistenţi! Toţi sunt aşa de tineri! Toţi sunt absolvenţi de universităţi prestigioase! Printre ei nu e nicio persoană ca Ella, care să fi fost casnică atât de mult timp şi să reia munca. Ce femeie, nu-i aşa?”
