Aseară stăteam. Nu prea aveam ce vedea la televizor, astfel încât am deschis directorul cu filme din calculator. Am trei filme pe calculator. Ba nu, patru, am şi "Călătoriile lui Gulliver" cu Jack Black. Celelalte filme sunt turceşti. Am "Eşkiya" (Banditul), "Bulutları Beklerken" (În aşteptarea norilor) şi "Babam ve Oğlum" (Tatăl şi fiul meu). Primele două le văzusem cu mult timp în urmă, dar pe cel de-al treilea am tot ezitat să îl văd, nu ştiu de ce, nu l-am văzut până ieri. Ia, hai să văd despre ce e vorba, îmi zic. Rulez fişierul. Pare interesănţel, zic. Hai că mă uit şi aşa nu am altceva mai bun de făcut.
E 12 septembrie 1980, ziua în care a avut loc lovitura militară de stat din Turcia. Soţia lui Sadık naşte în parc şi moare, negăsind un mijloc de transport către spital. Sadık fiind un jurnalist cu orientare politică de stânga, este închis şi torturat pentru o lungă perioadă. Iese din puşcărie când Deniz, fiul său, are deja 7-8 ani şi pleacă spre satul natal al lui Sadik.
Mai multe nu vă spun, vă las să vedeţi filmul. Scena care mi-a plăcut cel mai mult este cea în care Deniz îşi ia bunicul de mână.
Mi-au plăcut mult personajele. Poate de asta, filmul m-a tulburat foarte tare. Dar tare de tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
baga comment