This is Balta! Episodul 5

Ziua a 3-a - Canapeaua si vecinii



Se facea ca fugaream un mistret prin hatisurile Deltei. Aveam o lance si 4 caini de vanatoare cu mine. Deja simteam apropiindu-se momentul confurntarii. Adrenalina isi facea simtita prezenta din ce in ce mai tare. Muschii se incordau iar bratul se strangea instinctiv, tot mai tare pe lance. Il vad. Era un exemplar maiestuos, cu niste colti imensi. Graohaia sumbru intr-un mic luminis. Zavozii mei au prins a-l incercui. Maraiau si isi scoteau coltii la iveala. Eram pregatit sa ii sfarsesc existenta rapid, dintr-o singura miscare…

Aaaaaaa? Ce-I asta? Miros de cafea!!! Ce dracu? Ma foiesc putin… cort, hmm… Ah, da, mi-am amintit: sunt in Delta, yaaaaaay. Cu ochii mijiti a somn si cu fatza buhaita ies taras din cort. Evident pe cararea asternuta de mirosul de cafea. Cu un imens efort de vointa imi desfac pe jumatate ochiul drept. Doamne ce incantare… iar m-am trezit ultimu’, da cafeaua e gata. Dupa bunul obicei imi clatesc gura cu niscaiva trotil si apoi dau fuga la Dunare sa alung si ultimele ramasite de somn. Apoi ceva mai inviorat imi insfac paharu’ de plastic si imi iau din licoarea amaruie. Ma uit mai atent la otravuri si ma izbeste plansu’ Astia iar aveau o pasa proasta. Stateau cufundati in ganduri si taceau malc. Pe semene, diminetile din Delta imbie la gandit, aa pardon reflectat. Ba, da io aveam chef de vorba nu de meditatii transcedentale pe tema abstractului absolut ancorat in amfibologia incomprehensibila a unui univers incomensurabil (stiu ca n-are sens da mi-se rupe). Asaaa… drept urmare ma indrept catinel spre mal si imi iau tinta in vizor:

Io: Ba scobitu ce avem azi in programu’ artistic?
Scobitu: Ce program vrei ba, abia ne-am trezit
Io: Pai nu stiu, sa facem si noi ceva
Scobitu: Pai frecam menta, nu-i de ajuns?

Ce sa mai zic, la replica asta m-a lasat perplex. Avea dreptate. Imi termin prima cana de cafea si primele doua mahoarce si ma duc in “camara” sa caut ceva de-ale gurii. Hop si sacalii langa mine. Se pare ca si lor le era foame numa ca trebuia sa vina un initiat sa le arate calea. Muahaha.

Bagam noi la matz pe indelete pana ce acul de la bord s-a dus spre Satul. Apoi iar pe mal cu cafea si tigari. Si cum stateam io asa sub salcie foindu-ma ca lenesu din Ice Age, ma apuc sa gandesc cu voce tare: “Ba cam naspa asezamantu’ asta. Ce tare ar fi un fotoliu acum, fix aici in Delta. Fix aici pe mal sa stau eu in el asa ca besnitza si sa imi beau cafeaua”. La care Scobitu foarte senin zice: “Pai hai sa facem o canapea”. Iar raman perplex. Ce canapea? Huh? Cum? Si se duce Scobitu frumusel, ia lopatica de campanie si traseaza un dreptunghi intre salcie si mal. Salcia era cam la un metru juma distanta de mal, insa ca urmare a aluviunilor se adunase o limba de pamant destul de groasa. Ma, si incepe scobitu sa ii dea cu lopata. Baga el vo juma de ceas, dupa care il inlocuiesc si eu vo 20 de minute, apoi iar scobitu si cam intr-o ora si ceva aveam o canapea de toata frumusetea. Mai exact era un loc de stat jos, de 2 persoane cam ca o banca facuta in pamant. Ma duc frumusel sa tai niste ierburi sa le punem pe canapea pt un maxim de confort, nu cumva sa ni-se tabaceasca pretioasele dosuri. Dupa care asezam o patura peste lucrare si gata. Confortul mult dorit si-a facut aparitia fix “din pamant” pe minunatul nostrum mal. Si ma simteam atat de bine dragii mei ca nu imi mai venea sa plec de pe canapea. Stateam asa ca vita, cu ochii in bagdadie, sorbind din pahar si pufaind tacticos. Deja ma simteam putin snob. Pana la amiaza ma inrosisem pe umeri de ma luase Gaia, da nu am bagat de seama decat mai tarziu. Va povestesc io cum si de ce. Ei si apoi a venit momentul zilei in care ne-am apucat de inbaiat. Nu stiu altii cum sunt da nici nu ma stresses sa aflu. Eu si cu amicii mei insa, cand dam de apa, ne uita Dumnezeu in balta. Stam si ne balacim intr-o dulce desfatare si nici ca ne mai trebuie altceva. Aaaaa mint. Brusc Dumnezeu isi aduce aminte de noi si ne da cu Holly Spell. Adica ni-se face foame de nu stim ce-I cu noi. Asa ca iar vine scobitu cu schema 16 adica prinsu de raci cu care nu am sa va mai plictisesc avand in vedere ca am expus operatiunea intr-un episod anterior. Turcu iar face mujediul lui fantasmagoric(a se citi iute de iti ia foc si mintea), iar Skinetu’ invarteste o mamaliga ancestrala in ceaunul bun-la- toate.

Dupa astea iar ma pocneste somnu si o iau agale catre cort multumit pe deplin de activitatile prestate pana la acea ora. Ma introduc in sacu’ de dormit cu intentia de a ma aseza pe o parte asa cum dorm eu de regula, da n-ai sa vezi. Sar instant in capul oaselor cu o expresie complet tampa pe moaca. Ba, nu ca ma luase soarele pe umeri asa de un bronz. Ma arsesem la propriu. Nu puteam sta decat pe spate. Doamne cat de dubios imi era pe vremea aia sa dorm pe spate. Cu chiu cu vai datorita mesei imbelsugate completate cu nitica literatura autohtona insa, am reusit sa adorm. Somn greu, bustean style. Si cum sforaiam eu asa, fara de griji, la un moment dat ma trezesc buimac. Auzeam tipete. Stau linistit cateva secunde sa ma racordez la mediu ambiant si sa prind exact firu’ epic al trebii. Bai nene, era asa o simfonie de injuraturi ca baietii care isi duc traiu la “usa cortului” s-ar fi inclinat spasiti si complet intimidati de o asa vastitate de cunostinte. Ies din cort cu bagare de seama si ii vad pe ai mei la foc. Gandesc(!?!?): “Am scapat de caratu’ lemnelor muahahaha”. Ma uit mai bine si constat ca otravurile stateau la foc , cu nelipsitele volume si se spurcau de ti-era mai mare dragu cu unii de peste Dunare.

Miezul disputei era muzica alora, mai exact maneaua. Cum noi suntem mai aplecati urechistic spre zona metalica a zdranganitului, va dati seama si de proportiile epice ale controversei. Ma si se injurau astia de puteai scrie doua romane si un dictionary. Au inceput cu mame, pe urma au trecut la neamuri, dupa care le-au epuizat si p-astea, au ajuns la blesteme, pe urma la variate activitati sexuale de care imi e si rusine sa pomenesc, totul culminand cu o invitatie din partea lor sa trecem Dunarea pana la ei. Nu stiu daca scopul era sa bem impreuna sau sa ne rupem ciolanele ca nu ne-am incumetat la ora aia din noapte sa prestam asa o activitate. Insa treaba asta cu injuratu’, la care si eu am participat imediat ce am ajuns in teatrul de operatiuni a fost o adevarata mana cereasca. In sensu’ ca ne-am descarcat toate mizeriile din creier datorate intamplarilor din ultimul an. La un moment dat ragusiti si epuizati de atat effort am sistat activitatea, legandu-ne sa continuam recitalul si in noaptea urmatoare. Nu de alta da ne simteam prea bine dand drumul atator ramasite negative de prin scufitza.

De aici si pana la somn nu mai stiu exact cat a fost din anumite motive. Insa toti eram multumiti si exceptional de relaxati ca urmare a legaturii spirituale extrem de afectuase pe care o legasem cu vecinii de peste dunare. Acum stiam… nu mai eram singuri.
---------- Va urma ------------------