This is Balta ! Episodu 4

Ziua Doi partea a2-a - Puiu’ la groapa

Unde va lasasem cu ochii in soare data trecuta? Aaa la Apelu’ de seara. Sa nu va inchipuiti ca apelul de seara ar fi ceva similar celui de la armata. Noo, nici pomeneala. E mai mult un fel de dezlipirea ventuzelor de la actiunea lor favorita - sau pt a pastra conspirativitatea actiunii – voi continua sa ii zic citit. Deci, cum stateam io asa tolanit intr-o rana pe malu garlei cu toti telectualii rasati langa mine, ascultand la radio povestea de seara, da domle, faceam 2 chestii in acelas timp - ne informam etichetistic si trageam si cu urechea la o snoava de adormit pruncii, la propriu – Skinetu prinde a se tangui:

“Baaa, hai la lemne ca acum se face intuneric si nu mai avem cu ce face focu’. “

Instant belim ochii la el si apoi la cer. Intre-adevar soarele dadea semne de amurgeala ceea ce ne-a facut pe toti sa ne ridicam instant si sa pornim spre corturi pt echipare. Nu ca ne-ar fi fost cine stie ce cald, da parca nici sa picam hrana pt tantari nu se face. Nu stiu cum e in alte parti da la noi tantarii sunt nesimtiti. Adica sunt adaptati perfect la toate autanele si spray-urile posibile si au capatat indeletnicirea nesimtita ca atunci cand tu esti imbracat precum tuaregu’ si nu mai au de un saa te ciupeasca sa iti fure conserva din mana. Credeti ca glumesc ? Nu amicii mei. Atat de nesimtiti au ajuns sugatorii Deltei.

Cum ziceam, ne-am echipat constiincios si am luat-o catinel prin tufaris spre plantatia de plopti. Am inceput sa ochim toti copacii cazuti din radacina si toate cracile mai de doamne-ajuta pe care le-am fi putut transporta la vatra. Cu alea care erau despartite de trunchi a fost usor. Apoi ne-am facut de lucru si cu toporul pt a desprinde cracile de pe trunchiurile mari cazute. Iar spre sfarsit ne-am chinuit cu trunchiurile caci datorita umezelii adunate in timpul pe care l-au petrecut in pozitia culcat erau cam grele si greu de desprins din ceea ce fusese radacina lor. Cu chiu cu vai am reusit sa ne facem stocul pe seara in curs fix cand soarele apunea. Putin mai veseli, caci prestasem deja cea mai grea actiune a zilei ne apucam de aprins cele 2 focuri. Cel de la cuptorul de gatit si cel de la, sa ii zicem “sufragerie”, adica acolo unde urma sa ne retragem dupa ce am fi terminat cu cina.

Si uite asa iar am ajuns la unul dintre subiectele mele favorite: mancarea. Cu riscu de a ma reppeta zic: una dintre cele mai faine chestii in delta cu etichetistii mei e mancarea. Mereu gustoasa si indestulatoare.

De mult timp im dorieam sa pregatesc ceva mai special si mai aromat evident pe baza de carne ca numa la donsoare si doamne prinde chestia cu legume, fructe, taratze si alte chestii bubioase de ingerat pe care io refuz la le consider mancare. Astfel am pornit configurarea unui pui refrigerat intreg in paralel cu amicu’ Skinet care is facea de lucru la focul din “sufragerie” cu niscaiva cartofi pusi pe jar.

Operatiunea a fost cam asa: am spalat bine puiul respectiv dupa care l-am uns la interior si exterior cu niscaiva ulei si ierburi. Dupa care am trecut la bagatu’ de bucatele de usturoi in niste buzunarase efectuate cu pumnalul in diversele parti ale orataniei. Imbalsamarea lund sfarsit am infipt in fosta vietuitoare niste tepuse anume aduse de acasa astfel incat sa poata fi proptita deasupra gropii si manipulata usor.

Operatiunea coacerea puiului a durat circa o ora. Timp in care linsul pe buze se transformase intr-un rictus de pradator si odata cu grasimea ce se scurgea incetisor din pui si mireasma ce se imprastia in jur capatam toti acea privire nesanatoasa(pt cei din jur) a lupului flamand. Intr-un final care parca refuza sa vina puiul a fost gata. Asezonat iar cu mamaliga Skineto-moldoveneasca si mujdei turcesc facut parca in ura sa moara toti virusii si toate bacteriile, ne-am asezat la masa. Nu am uitat nici cartofii plantati de amicul skinet la foc. Acestea fiind zise n-am apucat de ros cu simt de raspundere la cina cea de taina. Zic taina caci un univers intreg de arome si gusturi se perindau in jurul si inauntrul nostru de parca ne-am fi facut cina la poarta raiului si nu intr-un loc ascuns din Delta. Si acum sa ajung la ceea ce ne-a desfatat pe toti, si de asemenea ne-a lasat muti. Puiul, ala de il facusem o ora la foc, avea atat gustul cat si mirosul oarecum asemanatoare cu pastrama de pui ce se vinde la magazin. Pasamite, nu atat lemnele si imbalsamarea puiului au fost cheia ci mai mult anumite frunze si ierburi puse in foc ce au afumat puiul respectiv dandu-I un har aparte….

Dupa acest orgasm culinar am trecut iar la activitatea noastra principala, si anume lectura. Si cum stateam io asa cu un volum din biblioteca de veche pomenire a cotnariului si priveam la luna ce se agatase intr-un plop, Scobitu iar dadu glas. Ca ieri imi aduc aminte…

“Luna cand rasarea
Mandra mea a venit
Sa ma ia la cosit
Iarba rea

Mandra-i fulg, coasa-i grea
Alba luna venea
Printre brazi linistit
Luneca”

Si iar am adormit cu gandul spre o alta lume, tainica, o lume a unui suflet pribeag…