This is Balta ! v1.0.0 Alpha

Nu stiu altii cum sunt da nici nu ma stresez sa aflu. Mie cum ar veni imi place in Delta. Nu de ieri nu de acum un an ci de cand eram mic si pescuiam cu undita in galeata pestii prinsi de tata. Si culmea chiar aveam spor.

Drept urmare acest taram ajuns mai nou mitic pt mine, nu de alta dar ducandu-mi existentza intre griurile si betoanele unui oras bolnav de asfaltita cronica si ajungand in Delta doar vara ma simt ca si cand as trece intr-o alta dimensiune, complet atemporala. O dimensiune ce nu are nici cea mai vaga legatura cu stresul, cladirile impozante din sticla, intersectiile blocate, ambalaje aruncate pe jos si cu oamenii grabiti spre munca, gisee de platit taxe, mall-uri, bodegi duhnind a fum si in definitiv spre… moarte.

Povestea mea incepe intr-o dimineata de august. O dimineata calda de vara intr-un oras linistit. E o vorba veche: nicaieri nu-I mai bine ca acasa si tind sa o cred. M-a trezit tata in graba, gen scoala ba ca tre sa pleci in Delta. De cum am deschis ochii m-a izbit iremediabil aroma cafelei. Drept urmare am pornit glont la baie sa imi dau refresh dupa care goana spre sufragerie. Mi-am bagat sub nas o stacana de cafea descantata de Grasu’ apoi am pus mana pe telefon si am sunat la machidon.

EU: Neatza bah te-ai trezit?

EL: Da, ma duc sa ii iau pe ailalti si apoi la tine. Iti dau eu bip cand ajung.

Bon, zis si facut, mi-am verificat iaras rucsacu’ sa fiu sigur ca atat trotilu’ cat si hainele erau la locul lor. Mi-am scos animala(a se citi cainele) la o plimbarica de dimineata apoi am primit bip-ul mult asteptat si am pornit voios spre parcarea unde ma asteptau otravurile adica amicii mei deltomani.

Dupa un schimb reciproc avantajos de amabilitati cum ar fi “neata pulet” sau “ce faci papusa, te-a lasat mata cu golanii in Delta?” am reusit cu chiu cu vai sa ne inghesuim cu tot cu bagaje intr-o masina ce se incapatana sa adaposteasca 5 capsomani dintre care 3 cu gabarit depasit unu cu o constitutie atletico-prajinoasa si fix cel mai pispiriu la volan. Da cum nu am facut si nu facem parte din tagma simandicosilor am zis “sa fie primit” si ne-am asternut la drum. Cap-compas Murighiol. Drumul a durat cam 25 de minute insa intr-o companie asa placuta (concurs de care scotea cele mai mari mizerii - pe scor ) nici nu am realizat trecerea timpului. Si iata-ne ajunsi pe digul de la debarcader. Am descarcat in graba echipamentele sofisticate de adapostire, tracking, speologie, bruiaj anti manele si torpilele anti coca iar apoi, mai cu grija, materialu’ didactic – niste etichete foarte interesante si pline de invataturi tainice care veneau atasate de niste recipiente din sticla/plastic. Pasu’ doi a fost fuga la alimentara comunala – ii zice supermarket acum – dupa hrana si insfarsit, Petre ajuta, plecarea. Nu am zis Petre ajuta asa aiurea-n tramvai. Nu, nu, Petre, adica Nea Petre ne astepta la… sa ii zic salupa sa ne duca pe Istru in jos pe un mal frumos care sa fie pustiu. Nu, nu pustiu in sensu’ ca nu ar avea flora si fauna ci in sensu ca noi aia 5 trebuia sa fim singurele exemplare de homo sapiens sapiens din acel habitat. Nu stiu cat a durat pana sa ajungem la locul ce avea sa fie tabara noastra pt o saptamana caci deja simteam mirosul Deltei si ma cuprinsese acea stare de “This is balta” asa cum avea Scobitu sa o sintetizeze mai tarziu.

------- Va urma --------