This is Balta ! Episodul 2

Ziua unu – operatiunea malu’ nostru !



Da bre, si uite asa ajunseram noi cei 5 baltareti pe malu’ ademenitor si imbietor la frecare de menta al Dunarii. Istru pt initiati. Ziua practic abia acu incepea. Un mic smotru – taiat iarba la rasul pamantului cu niste instrumente mai putin adecvate pt aceasta acitvitate adica tesla, cutit si iar tesla. Nu de alta da trebuia sa ne punem corturile si sa putem pe urma dormi in tihna. Cheia unei tabere bune e locul de cort. Asta v-o zice un veteran al camparilor. Daca nu ai loc iti faci. Te uiti cu luare aminte la miristea lasata dupa “cositul” ierbii sa te asiguri ca nu raman niscaiva denivelari de teren sau eventuale urme ale trecerii in nefiinta lasate de niste arbori binevoitori. Lenea e mare nu zic, da nici sa te tarai aviator in brazda (a se citi craci, rupt, cui, maimuta, ca doar nu ne-am dus in delta la facut baie cu ape termale) in cort si sa te trezesti a doua zi cu niscaiva vanatai si dureri de muschi, ciolane si alte componente ale fizicului din dotare parca nu ar face. Ca doar am efectuat excursia in sensul relaxarii nu al autoflagelarii si traumelor fizice de dupa o singura noapte de culturalizare – daca va mai aduceti aminte spuneam in primul post ceva despre niste etichete ce ascund enigme ale facerii lumii si talcuri uitate in povestile de demult. Ca sa nu mai lungesc tarasenia, treaba a fost cam asa: Turcu si Skinetu s-au apucat de cica pescuit. Asa au gasit motivul perfect sa frece duda. Io cu Scobitu si in colaborare cu nepretuitul, unicul, specialul si deosebitul specimen Mahidono-puncheto-lopard ne-am apucat de defrisat. Sa nu va grabiti acum sa ne acuzati de genocid dendrofilic , aaaa, cred ca dendrocid i-ar zice. No, nici vorba.

Cum ziceam mai sus, am exfoliat numa iarba. Noua ne plac lemnele cu radacina in pamant si nu ne legam de ele cat au sansa sa dea ceva verde la iveala. Dupa care ne-am apucat de configurat corturile. Acitunea asta de binefacere, zic binefacere gandindu-ma la mizeriile alea doua care se raschirau de placere la soare prefacandu-se ca dau cu bata-n balta, a durat cam o ora. La noi eficienta e lege. Cu cat mai mult timp petrecut la treburi cu atat mai putin timp ramas pt frecat menta si aprofundat tainele bibliotecii carate de noi – aici iar fac referire la materialu’ didactic adicatelea manuscrisele editurii eticheta. Asa ca am restructurat terenu din dotare, am dat cu tesla sa reformatam solu’ ghebos am mai adaugat si niste snopi de stuf sa ne tina de moale sub hoituri si am plantat corturile. 4 la numar. Adica Scobitu + Skinetu = tantric love. Io + Leopardu punket numa dumnezeu stie ce mi-a facut ca io dorm precum buturuga si turcu singur la separe’ cu maiasmele din dotare. Al 4-lea cort era camara. Nu s-a riscat nimeni sa il stanjeneasca pe dom’ Canibal cu “dar nu vrei sa dormi cu noi in cort ca e destul loc ?”. Nooo nici pomeneala. Ne stiam unii pe altii ca pe niste cai breji.

Apoi cam asta a fost cu amenajatu’ azimutului. Dupa care, am creat departe de orice alta posibila sursa de incendiere a perimetrului, vatra de foc. Nu stiu altii cum sunt da nici nu ma stresez sa aflu. Insa, noi, dupa ce ne luam adio de la cele sfinte si ne da cu FATAL ERROR, in urma consumului de cultura etichetistica de elita, nu prea mai avem tragere de inima sa stingem focu si alte dubiosenii de gen. Terminand cu amenajatu’ noii noastre vetre am trecut la activitatile intelectuale: Scobitu si-a tras o nuvela ce avea ca personaj brincipal o blonda buna, mai rece la suflet dar destul de spumoasa, Leopardu’ si-a tras ceva mai filosofic si anume un volum de aforisme rusesti tare de-ti intra in oase precum gerul Siberiei iar eu m-am multumit cu un roman istoric autohton ce imi susura din taina vechilor voievozi moldoveni si ma invita suav la o reverie asupra domnitelor din preajma cotnariului.

Numa ca dragostea, chiar si cea de cultura trece prin stomac. Drept urmare am pus la bataie ratia de prima zi. O anumita presimtire ne-a indemnat sa anticipam lipsa de chef si preaplinul de cultura la care va trebui sa facem fata in prima zi astfel ca nu am mai fi avut posibilitatea, capacitatea, rabdarea, elasticitatea, spunetii cum vreti, necesara pentru a gati. Asa ca niste carnati fripti miseleste cu paine branza si rosii au facut deliciul cinei dupa care ceva mai voiosi am pornit focul de tabara (facut numa din lemne uscate, cum ziceam ne place ca alea verzi sa stea in pamant), si ne-am pus pe aprige discutii literare. Undeva pe la miezul noptii cand luna isi unduia rotunjimile peste talazul molcom al istrului, Scobitu dadu glas maiastru si ne lasaram toropiti de caldura, trotil si cover-urile acapela dupa Tudor Gheorghe. Nimic mai simplu si mai departe de lumea aia mohorata din care am evadat.

Un cer instelat ce parca imi povestea despre o taina inca nestiuta. Un miros imbatator de plante crescute nestingherite in sanul naturii ce parca imi spunea ca sunt acasa. Clipocitul abea perceptibil al Dunarii trecand molcom spre tinuturi inca si mai salbatice. Un glas voinicesc trezind in sufletul meu o chemare de demult si o mana de prieteni adunati langa un foc ce impartea cu darnicie lumina stransa de copaci dupa un rost nestiut inca de noi. Asa am adormit in prima noapte. Sub cerul liber al Deltei mangaiat de razele lunii imbatat de mirosul ierbii si cu sufletul alinat de o vraja…

------------- Va urma ---------------