blogspot visitor counter

luni, 17 octombrie 2011

Elif Şafak (8)

Elif Şafak (ep. 8)

LEGEA IUBIRII

A. Z. ZAHARA

Se întâmpla cu mult timp în urmă. Vroiam să scriu un roman. Legea Iubirii. Nu am avut curajul să-l scriu. Aveam limba roşie de la cerneală, mi se tocise vârful de la stilou. M-am hotărât să mănânc patruzeci de cuptoare cu pâini. Am colindat lumea. Am cunoscut oameni, am adunat poveşti. Au trecut multe veri. Nu au mai rămas pâini în cuptoare;eu încă necopt, încă nepriceput în dragoste ca un copil...
Mevlana îşi spunea "Hamuş". Adică Tăcutul. Te-ai gândit vreodată, cum un poet, chiar un poet al cărui renume este cunoscut în întreaga lume, al cărui existenţă, identitate, chiar şi aerul pe care îl respiră este alcătuit din cuvinte şi un om care a semnat peste 50.000 de versuri, cum şi-ar putea da numele de TĂCUTUL...?
Universul are, ca şi noi, o inimă delicată şi o bătaie de inimă constantă. De ani buni, oriunde am mers, am ascultat acea voce. Considerând că fiecare om creat de Yaradan are o esenţă ascunsă, le-am ascultat vorbele. Mi-a plăcut să ascult. Literele, cuvintele şi propoziţiile...Dar ce m-a făcut pe mine să scriu cartea asta a fost tăcerea imensă.
Majoritatea celor care comentează poezia atrag atenţia că acest poem nemuritor începe cu litera "b". Primul cuvânt este "Bişnev!". Adică "Ascultă!". Ai zice că e o întâmplare ca un poet cu numele de "Tăcutul" să-şi înceapă cea mai importantă creaţie cu "Ascultă!". Chiar, tăcerea se poate asculta?
Fiecare parte a acestui roman începe cu o consoană. Te rog, nu întreba "De ce?". Găseşte tu răspunsul. Şi ţine-l pentru tine.
Pentru că pe aceste drumuri se găsesc adevăruri care chiar şi atunci când le povesteşti trebuie să rămână ascunse. 


                                                                                                                              A. Z. Zahara
                                                                                                                      Amsterdam, 2007

PREFAŢĂ

Lupte pentru putere care nu se mai termină, conflicte religioase, certuri între secte, gâlceve politice... În secolul 13, Anatolia era martorul apropiat al acestora. În Vest, în drumul lor spre Quds, pelerinii au invadat Constantinopolul jefuindul; începând astfel divizarea Imperiului Bizantin. În Est,
geniul militar al lui Ginghis Han a asigurat extinderea rapidă a influenţei armatelor mongole disciplinate. În timp ce Bizanţul încerca să recucerească puterea, bogăţia şi pământurile pierdute, câteva beilicuri turceşti rămase în urmă luptau între ele. În egală măsură, disputele şi revoltele au influenţat secolul acesta. Creştinii se luptau cu creştinii, creştinii cu musulmanii, musulmanii cu musulmanii. În orice parte aţi merge, eroism şi învrăjbire, în orice parte v-aţi întoarce, durere şi furie, cu oricine v-aţi întâlni, aşteptând încordat ce alte catastrofe vor aduce zilele care vor urma...
În mijlocul acestui tărăboi, dintre toate oraşele lumii în Konya, trăia un învăţat al Islamului. Strigat de mulţi Mevlâna, adică „Domnul nostru”, acest privilegiat avea discipoli şi admiratori veniţi din toate cele patru zări. Era considerat un fanar care lumina calea tuturor musulmanilor. Celălalt nume era Celaleddin Rumi.
În 1244, Rumi îl cunoaşte pe Şems din Tabriz, un derviş rătăcitor din ramura kalenderi. Perioada începută din momentul în care drumurile lor s-au întrepătruns le-a schimbat fundamental vieţile amândurora. Era începutul unei prietenii excepţionale. Misticii din secolele următoare asemănau relaţia dintre ei cu unirea a două oceane. Datorită acestei prietenii fără seamăn, Rumi, odată un om învăţat apropiat de ramura juridică, a devenit un poet pasionat şi creatorul dansului dervişilor, stăpânul unei inimi dedicate care a îndrăznit să nu se supună niciunei reguli, apărătorul înfocat al iubirii. A lăsat în urmă opere uriaşe în urmă cărora a fost numit „Shakespeare al lumii islamice”. În vremea răspândirii fundamentalismului şi a prejudecăţii, a apărat o moralitate universală, cuprinzătoare şi împăciuitoare; a avut uşa deschisă pentru toţi, fără excepţie. Întocmai cum era în acele vremuri, şi astăzi jihadul fals cunoscut de mulţi ca „lupta împotriva necredincioşilor”, s-a concentrat asupra unui jihad secret care dorea ca omul să se dezvolte orientându-se spre sine. Propovăduia ca omul să-i învingă sufletul pas cu pas luptând împotriva propriului ego până la capăt.
Deşi nu toată lumea a acceptat aceste idei; aşa cum nu toată lumea este deschisă potopului de iubire din inimile lor. Legătura sufletească puternică dintre Şems din Tabriz şi Rumi a fost supusă bârfelor, calomniilor şi atacurilor. Au fost voci care spuneau că spusele lor sunt nişte blasfemii. Au fost înţeleşi greşit. Au fost invidiaţi. În final, poate au fost trădaţi de cele mai apropiate persoane. Au fost despărţiţi într-un mod tragic, la trei ani după ce s-au cunoscut.
Dar povestea lor nu s-a terminat aici.
De fapt, povestea asta nu s-a terminat niciodată, a continuat. Chiar şi după aproape opt sute de ani, spiritele lui Şems şi Mevlana Celaleddin Rumi sunt vii, dansează în continuare printre noi...
 


2 comentarii:

baga comment