Rufus (ep.4)

Obişnuita poveste a lui Rufus Oinckberg (ep.4)

Îşi căută o bancă mai retrasă. Să nu-l vadă cineva că scrie un mesaj şi să creadă despre el că are probleme în dragoste. "Sigur ar râde de mine şi ar spune în gând că Uite şi la ăsta, stă la 6 dimineaţă şi trimite mesaje uneia". Nu putea să justifice prezenţa lui pe acea bancă. Cu nimic de făcut. Doar să bea cafeaua şi să fumeze. Îşi băgă telefonul în buzunar. Stătu câteva minute privind în gol. Scoase iar telefonul din buzunar. De data asta, părea hotărât să trimită un mesaj. Îl băgă la loc. Repetă această mişcare de câteva ori, de fiecare dată aprinzându-şi o ţigară, de parcă trebuia să facă ceva important şi avea nevoie de un întăritor.Ca atunci când stai într-un bar şi vezi o tipă de care îţi place şi vrei să te duci să vorbeşti cu ea, dar nu poţi, că te ţine ceva. Timiditatea, frica de respingere şi frica de a te face de râs. Şi atunci îţi trece prin cap să bei una mică, de curaj. Bei una mică şi te duci. Şi dacă înainte de asta, ai băut deja câteva mici, e bine, eşti pe drumul cel bun. Câteodată, bei una mică şi tot nu te duci. Tot te ţine ceva. Înseamnă că ţi-e bine aşa. Sau că eşti un tâmpit?
Se uită la ceas, 6:30. Îşi roti privirile prin parc şi văzu un tip şi o tipă stând pe o bancă, uitându-se unul la altul. Ce dracu' caută în parc la 6:30? S-au întors de la vreo petrecere? Oare el îşi înşeală nevasta cu asta, că pare mai tânără decât el. El îşi întinse gâtul spre ea, iar tipa îşi deschise gura într-un zâmbet larg. Se linseră. De ce nu îi trage o palmă tipei? De ce nu o dă jos de pe bancă trăgând-o de păr că s-a uitat în altă parte când el a pupat-o? Sau că a ars mâncarea aseară. Că nu poate să-l oprească din plâns pe copilul ăla al ei, ăla făcut cu primu'. Cică aşa e dragostea. Aşa arată la televizor.
"-Domnule, de ce aţi bătut-o?
 -Păi, doamnă, cum să vă zic eu, dacă nu o bat, înseamnă că nu o iubesc!"
 După ce stătu jumătate de oră fără să se gândească la nimic, doar uitându-se în gol, îşi aprinse încă o ţigară. Stătea aşa. Îi vibră telefonul în buzunar. Eloise. Se gândi că poate e Eloise. Era alarma de la telefon.
Ora 07:00. Ora la care se trezea în zilele de lucru. Trebuia să-şi zică în gând în fiecare seară că trebuie să se trezească la ora 7. Mergea de fiecare dată. Se trezea şi îşi aprindea o ţigară. Aprindea televizorul şi dădea la ştiri. Desigur, bunica lui era deja trează şi îl aştepta, în tăcere, ascultând zgomotele de pe stradă, la masa din bucătărie cu micul dejun pregătit. Rufus se aşeza la masă cu ochii buhăiţi şi cu o dispoziţie de mistreţ împuşcat într-o bucă. Să te fereşti să-i spui ceva, cum ar fi să-şi pună un tricou pe el, că e frig. Obişnuia să doarmă doar în chiloţi, iar în dimineţile friguroase se trezea amorţit şi chircit sub pătură. Nu trebuia să-i zici nimic, trebuia să-l ignori, pur şi simplu. Câteodată, o visa pe Eloise şi în ziua aceea nu făcea decât să se gândească ce înseamnă visul. De ce a visat-o? De ce a visat-o aşa, ea punându-şi capul pe umărul lui, întinşi pe o pătură, înconjuraţi de un sentiment cald de bine? Sau de ce, într-un alt vis, ea fugea şi el o urmărea într-o ambulanţă în care se aflau trei prieteni de-ai lui, dintre care unul era rănit mortal. Sau ce însemna visul în care el stătea întins într-un pat şi Eloise trecu pe lângă el, de mână cu un copil, având în cealaltă mână o tipsie de aramă pe care o trânti de podea.
Opri alarma şi se ridică de pe bancă. Mergând spre ieşirea din parc, trecu pe lângă banca celor doi. Zâmbi puţin gândindu-se că poate tipul are o nevastă acasă care îl aşteaptă şi se gândeşte de ce bărbatul ei nu vine acasă. Nu era singur. Poate mai era cineva care suferea.
Recunoştea că Eloise nu îl vroia. Uneori se gândea că poate greşeşte şi mai poate face ceva să îndrepte situaţia dintre ei. Câteodată simţea că se sufocă. De fiecare dată când se gândea la Eloise, îşi aprindea o ţigară şi scotea telefonul să o sune, renunţa să o sune după ce trăgea câteva fumuri din ţigară.