Queen

Unchiul meu avea nişte viniluri cu formaţii pe care le asculta în tinereţile lui. Deep Purple, Whitesnake, Beatles, Queen, Phoenix, Sfinx, Roşu şi Negru. Din cauză că unchiul meu era un tip dezgheţat iar eu mă simţeam foarte bine în preajma lui, îl urmam oriunde se ducea. Făcea treabă prin curte, eu eram lângă el, se ducea să mănânce, eu eram lângă el, dacă dormea, dormeam şi eu. Când pleca la muncă era cel mai nasol pentru că trebuia să mă joc cu vară-mea de-a aruncatu cu bulgări de pământ unul într-altul şi când o pocneam începea să plângă şi mă pâra mătuşi-mii. Când se întorcea de la muncă, unchiu-miu avea obiceiul să mai asculte o muzică. Evident, eram lângă el. Şi uite aşa am băgat la cap ce-i aia chitară electrică, bass, tobe ştiam că mă bătea frete-miu la cap că el a avut tobe când era mic şi eu nu. Din toate discurile pe care le avea unchiu-miu, m-am îndrăgostit de Queen. Astfel prima mea casetă cumpărată a fost Queen - A night at the Opera. Evident că nu era o casetă originală ci o copie din aia cu coperta trasă la xerox, plus că albumul era mai lung decât banda casetei aşa că ultima piesă de pe album se termina subit după câteva secunde. Evident din nou, am ascultat-o până s-a rupt banda. Am lipit-o cu lac de unghii.
Queen reprezintă acum o parte din mine. E un loc, de fapt mai multe locuri, în care alerg, râd, zâmbesc, mă întristez, mă melancolizez, uit, îmi aduc aminte, iubesc, îmi e dor, e un loc în care plâng extaziat, cad, o iau de la început. Queen e ceva minunat.
Pentru că acum simt nevoia să ascult Queen: