La sală

De aproape o lună, mă duc la sală să trag de nişte greutăţi şi să pedalez o jumătate de oră. La sală e plin de pitzipoance şi de pitziponci, dar sunt şi oameni ok care îţi mai dau câte un sfat fără a te face să te simţi de parcă nu ai ce căuta acolo. Aici trebuie să îi mulţumesc Zen Master-ului meu, TheAnti, care mă îndrumă întru o condiţie fizică mai bună.

La început eram destul de timid (încă sunt), dacă cele 5 kilograme pe care le ridicam în diverse exerciţii mă solicitau cam tare din punct de vedere fizic, nu scoteam niciun sunet. Mă strâmbam puţin şi atât. Na că acum am început să scot şi nişte mici sunete, gen ăăăăăăăăăhhh, ăăăăăăăăăăăhhh. Îmi este puţin ruşine de mine pentru sunetele scoase per puţinele kilograme cu care lucrez, dar când aud sunetele celorlaţi, zic frate, e ok gen.

Sămbâta trecută eram pe bicicletă lângă o tipă însărcinată şi încă una care nu era însărcinată. Şi vorbeau. Că ce prost e al meu, al meu e un fraier, al meu nu are nicio treabă cu mine, ba al meu nu îmi acordă destulă atenţie. Hai fată să mergem la Bamboo (cu accent pe a). Hăăăăăăhăhă, hăhăi eu în gândul meu la auzul celor două pitzipoance. Baftă zic. Şi la bicicleta naibii timpul ăla trecea foarte greu (adică mi se părea mie) dar am rezistat uitându-mă cum îmi cad picăturile de transpiraţie pe jos şi imaginându-mi cum că picăturile alea sunt grăsimile care se topesc.

Azi mă duc iar. Am de gând să mă duc până când o să mă fac Adonis. Adonis cu burtă...gen.