Aseară am fost la Paul din motiv de zi de naştere. Încă o dată, la mulţi anus! Stăm, ne hlizim, băgăm o discuţie mică, "Bă, are bărbia cam mare", "Hai mă că nu are ţăţe!?!", tragem şi o ţuică şi zice Paul "Hai să ne uităm la filmul ăla de care zicea Petra!". "Pfff, bine, hai, bagă". Iar o dubioşenie de-a Petrei, îmi zic eu în gând. Filmul e regizat de Fatih Akin, ăla care a făcut şi Crossing the Bridge: Sounds of Istanbul. În fine.
Începe filmul. Facem cunoştinţă cu unul dintre personajele principale, Cahit Tomruk. Debarasează mesele într-un club, în timpul liber îi place să bea şi să tragă cocaină. Da nu vă zic mai mult din film.
Bă filmul este bestial. Locul 2 în TOP 5 Cele mai bune filme pe care le-am văzut. Deci, filmul e demenţă totală. Cum intră în zid cu maşina, sunetul făcut de maşina care intră în zic. Toate sunt naturale. Mi se pare că Cahit seamănă cu Mickey Rourke. E nebun. Mi-a plăcut la nebunie. Cum a spart paharele de pe bar când ţipa că e îndrăgostit. Mega bestial.
Hai că vă povestesc puţin. Deci Cahit, după program, se duce într-un bar şi bea (evident). Îl bate pe unu. Îl dau afară din bar. Pleacă beat mort cu maşina şi pe drum hotărăşte să intre cu maşina într-un zid. Ajunge la dirli dirli, la nebunei. Acolo o întâlneşte pe Sibel, care aflând că e turc îi cere să se căsătorească cu ea. Aia era acolo pentru că-şi tăiase venele ca penala, ca să scape de familia ei. Vezi Doamne, vroia să fie femeie independentă. După cum a zis chiar ea, vroia să se fută cu mulţi bărbaţi. În fineeeee. Ies ei la o bere, furişându-se din spitalul de psihiatrie. Asta îi cere iar să se căsătorească cu el. Ală îi zice că nu. Pac coaie, deodată nebuna sparge sticla de bere şi-şi taie venele. Deci nu vă mai povestesc. Zic să vă uitaţi la film, e prea tare ca să-l strig cu povestirea mea de doi lei. Mai bine îl vedeţi. Dacă nu îl găsiţi, îl am eu.
dubiosenii, ai?? sa va mai recomand eu voua filme... (ca oricum nu le vedeti).
RăspundețiȘtergerede curiozitate, care e no. 1 in top?
The silence of the Lambs si pe 2 forrest gump
RăspundețiȘtergereera pe locul 2
RăspundețiȘtergereAlcool, droguri, violenta, futai, femeie care vrea sa fie independenta ca sa se futa non stop cu diversi deci mai mult futai si culmineaza cu o poveste de dragoste neimplinita (refuzul unei casatorii).
RăspundețiȘtergereImpresionant! :)
Ma dezamageste definirea independentei feminine.
Nu ma, am zis eu de la mine aia cu vrea sa fie independenta, ea de fapt vroia sa scape de ai ei. ea saraca vroia sa bea sa se drogheze sa se futa si nu ar fi putut daca ar fi ramas in continuare cu ai ei. Caci daca ar fi ramas cu ei si ar fi facut toate astea, ar fi fost omorata de fra'su ca ar fi facut familia de rusine.
RăspundețiȘtergereInteleg - vroia sa nu fie dependenta de familia ei, deci independenta.
RăspundețiȘtergereeu zic sa bagi filmul si sa nu ne mai cacam pe noi
RăspundețiȘtergere