Obişnuita poveste a lui Rufus Oinkberg (ep. 1)

Obişnuita poveste a lui Rufus Oinkberg

Rufus Oinkberg intră în casă aruncându-şi cheile pe măsuţa din hol. Eliberă o râgâitură ce-i apăsa maţele încă de când plecă de la shaormerie. Bunică-sa simţi mirosul de usturoi şi bere, putea sta liniştită, nepotul ei se întorsese acasă. "34 de ani. 34 de ani şi tot îl doare în cur. Niciodată n-a fost plecat de-acasă aşa o perioadă îndelungată , fără să anunţe pe nimeni. De data asta a făcut-o lată” se gândi Doamna Oinkberg culegând de pe jos hainele aruncate de Rufus în drumul lui către fotoliul din mijlocul camerei de zi. Iniţial crezu că petele maronii de pe tricou erau pete de bere. Parţial avea dreptate. Însă urmele de vomă îşi făcură datoria şi îi revelară Doamnei Oinkberg adevărata natură şi îi îndepărtară acesteia nasul, făcând-o să-şi schimonosească faţa.

 - Rufus, să-ţi iei chiloţii de pe jos, nu pun eu mâna pe aşa ceva.

 - Da mă, bine, lasă-i acolo că-i iau eu când termin aici. Făcea un CD cu melodiile lui preferate pentru cineva pe care îl cunoscuse în mica lui escapadă. Dorian. 

Trecură mai bine de 5 ore de când Rufus se aşezase în fotoliul lui din faţa măsuţei calculatorului. În acel fotoliu se simţea cel mai bine. Îi asigura siguranţă. Îşi întoarse privirea din monitor şi privi prin cameră. Îl deranja ceva. Se gândi că bunică-sa iar a uitat să-i cureţe cuşca lui Der Kannibale, hamsterul la care Rufus ţinea atât de mult încât abia abia se deranja să se uite la el. Nu era asta. Mirosul era mult mai acru decât cel al unui cadavru aflat în descompunere. Se uită la chiloţii săi aruncaţi pe jos şi observă maroniul ce se întindea pe toată partea din spate a chilotului. Se uită şi în partea din faţă. Galbeni. Nu-şi mai aducea aminte dacă s-a pişat pe el sau petele galbene sunt doar urme de picături. Duse chilotul la faţă şi mirosi. Acru, dulceag. Îi plăcu mirosul. Nările îi fremătară la gândul că este un animal. Se ridică gol de pe fotoliu aruncând chiloţii pe care îi ţinuse la nas pe canapeaua care îi servea din când în când drept pat. Se îndreptă spre baie mergând ca un tanc rusesc în plin avânt pe câmpul de luptă. Dădu cu ochii de Doamna Oinkberg care era deja obişnuită cu micile delicii ale vieţii lui Rufus.

 - Ai făcut mă şi tu ceva de mâncare azi? Intră la baie şi lăsă uşa deschisă pentru a auzi răspunsul bunicii lui.

 - Am fost azi la piaţă şi am cumpărat nişte carne de vită. Mă gândeam să-ţi fac o tocană. Dar nu am mai făcut că a venit Adelline şi iar am stat la taclale. Îţi fac acum nişte şniţele.

 - Îîîîîîîhh, îîîîh, aa, aaaaaaaaaahhh, bine mă. Mi-e şi poftă aşa puţin.

 Se şterse puţin la cur, cât să nu se frece căcatul între buci. Dădu drumul unei băşini când trecu prin dreptul bucătăriei să vadă dacă s-a apucat bunică-sa de treabă. Nu ştiu dacă voi aţi observat micul strop de căcat ejectat de băşină şi care a ajuns pe oglinda din hol, oglindă abia curăţată în ziua aceea de către Doamna Oinkberg.

 - Unde ai fost atâtea zile? De ce nu ai răspuns la telefon?

 - Ce vrei mă! Am fost şi eu undeva. Ce nu poţi să-nţelegi? Trebuie să-ţi dau socoteală tot timpul? Am 34 de ani, nu crezi că ar fi cazul să pot face şi eu ceva fără să trebuiască tot timpul să te sun, vezi ca fac aia, vezi că fac ailaltă?  

 - Hai să mănânci. Spală-te pe mâini! Numai ce ai ieşit din budă.

 - Da’ ce are mă? Nu e al meu? Mare scofală!

Se aşeză la masă şi începu să plescăie şniţelele fierbinţi fără să mestece de prea multe ori frigându-se în gură. Nu îl deranja faptul că se frigea în gură, aşa mânca orice, oriunde. La nunta verişoarei lui, de exemplu, după ce că era deja beat la felul unu, a mâncat cu gura deschisă tot pieptul de pui la grătar. Nu mai spun că legumele servite drept garnitură pe care încerca să le bage în gură cu repeziciune, îi cădeau din gura deja plină, spre dezgustul celorlalţi de la masă. Şi privirea aia de om beat, cu pleoapele căzute, amorţite şi ochii roşii, faţa roşie de parcă s-ar fi înecat. În ce hal s-a îmbătat la acea nuntă. A atras atenţia întregului salon în momentul când s-a ridicat de la masă dărâmând scaunul. Cravata, care îi era prea scurtă din cauza gâtului înconjurat de un inel de grăsime care lucea din cauză că transpira mult prea mult şi în orice situaţie, chiar dacă afară era frig, era acoperită cu pete de ulei şi vin, din care băuse considerabil pe terasa restaurantului uitându-se cum se distrau cei ce veniseră la nuntă. Realiză penibilul situaţiei pe care o crease. Se auzea doar muzica şi pufnetele de râs a câtorva fete. Ridică scaunul şi ieşi afară. „Să mă piş pe distracţia voastră”.

 - Dacă te vedea bunică-tu cum mănânci, ar fi aruncat cu furculiţa în tine!

 - Dacă macă, uite că nu e bunicu aici. Mănânc cum îmi vine. Am şi eu ceva curat de îmbrăcat? Trebuie să ies. Am nişte treabă.

 - Ce treabă ai?

 - Mă duc să mă întâlnesc cu cineva.

 - N-ai nimic de îmbrăcat. Pune mâna şi calcă singur dacă vrei haine.

 - Auzi la ea. Calcă singur. De unde îţi vin ideile astea? Hai lasă-mă cu tâmpeniile. Îmi pun un tricou ceva. Da’ nişte bani nu-mi dai şi tu?

 - N-am! Mi-ai luat din sertar aproape toţi banii pentru luna asta. De unde vrei să-ţi mai dau?

 - Hai că ai tu. Sigur ai pus nişte bani pe undeva! Hai! Dă-mi nişte bani.

Doamna Oinkberg ieşi din bucătărie dezgustată. A avut grijă mai întâi de copiii ei, pe urmă de Rufus. Nu a făcut nimic altceva. A fost o mamă devotată. „Am fost o slugă devotată. Nu putea maică-sa să aibă grijă de el. O mănâncă undeva. Umblă prin baruri ca o dezmăţată, când cu unu, când cu altu. A trebuit eu să fac pe mama răniţilor, când puteam să-mi văd liniştită de viaţa mea.” Intră în camera ei şi scoase nişte bani din dulap de sub cămaşa de noapte împăturită frumos.

 - Uite, ia banii ăştia. Când mă vei ajuta şi pe mine la ceva? La orice. Să cumperi şi tu ceva pentru casă, să cumperi ceva pentru tine. M-am săturat să umblu prin magazine să-ţi caut ţie cămăşi. Vânzătoarele o sa creadă că am vreun amant. Ce bărbat de vârsta mea poartă cămăşi de felul acesta, colorate în toate culorile şi cu tot felul de scrisuri.

 - Lasă mă, ce dacă cred. Te dai şi tu mare că ai amant. Ce are? La vârsta ta, aşa o treabă...ceva minunat!