Conflictul Armeano-Turc din perspectiva nationalismului modern

Pentru a intelege evenimentele referitoare la ceea ce este denumit ”genocidul armean” este important de a nu izola istoria armenilor din Imperiul Otoman de aparitia nationalismului in Imperiul Otoman si de perioada de decadere a acestuia.
Aparitia notiunii de tip vestic a nationalismului in cadrul Imperiului Otoman duce la decaderea organizarii conform conceptului de ”millet”. In cadrul Imperiului Otoman intelegerea conceptului de natiune difera foarte mult de conceptul modern de natiune si era mult mai centrat pe ideea de religie fata de conceptul modern centrat pe mostenirea istorico-lincvistica.
Practic aceasta diferenta dintre concepte in contextul declinului Imperiului Ottoman reprezinta axul central pentru intelegerea evenimentelor din acea perioada.
Dintre natiunile care se incadreaza in aceasta categorie, pe langa armeni, ar mai fi: albanezi, bosniaci, bulgari, greci, macedoneni, romani, sarbi.

In cadrul Imperiului Otoman, armenii, ca si crestini, aveau garantate anumite drepturi si libertati (precum ar fi dreptul la propria religie), insa erau tratati ca si ”cetateni second hand”. Practic atat crestinii cat si evreii nu erau considerati ca fiind egali musulmanilor. Ca exemple de ingradiri ale drepturilor voi mentiona: era interzis crestinilor si evreilor sa depuna marturie impotriva unui musulman; crestinii si evreii nu aveau dreptul de a purta arme sau de a calari.

In continuare voi prezenta o serie de evenimente istorice referitoare la situatia Imperiului Otoman si relatia sa cu Rusia, Marea Britanie, Franta si armenii. (voi face referire la solicitarile de reforma din partea Rusiei, Marii Britanii, Frantei si armenilor catre Imperiul Otoman si esecurile turcilor in a reforma sistemul administrativ).
- 1860-1880 – este semnata o petitie de catre armeni prin care solicita un tratament mai bun din partea Imperiului Otoman. Plangerea are ca subiect limitarile in drepturi ale crestinilor/evereilor datorita carora acestia ramaneau fara aparare in fata abuzurilor populatiei musulmane (ex. crime facute de musulmani impotriva crestinilor de care nu se puteau apara deoarece crestinii nu aveau dreptul sa depuna marturie importriva unui musulman);
- In urma inabusirii violente a rascoalelor din Bosnia-Hetegovina, Bulgaria, Serbia de catre Otomani, Marile Puteri invoca tratatul de la Paris (1856) prin care isi rezerva dreptul de a interveni in protejarea crestinilor de pe teritoriul Imperiului Otoman. [fara rezultate notabile insa];
- Razboiul Ruso-Turc (1877-1878) si ineficienta Marilor Puteri ii face pe armeni sa se orienteze mai degraba catre Rusia in cautarea protejarii drepturilor lor. Tratatul de la San Stefano stabileste ca Rusia se va retrage de pe teritoriile Imperiului Otoman numai dupa ce acesta din urma va implementa reforme ce dau drepturi minoritatilor crestine. Tratatul de la Berlin modifica acest lucru la interventia Marii Britanii si Frantei si cer Imperiului Otoman sa raspuna de implementarea reformelor in fata Marilor Puteri nu doar in fata Rusiei.
- 1894-1896 – Sultanul Abdul Hamid II – sustine o grupare paramilitara care are dreptul de ”a se ocupa” de armani asa cum doresc. Armenii reactioneaza si aduc problema in fata Marilor Puteri care … condamna Poarta. Acest lucru marcheaza neimplementarea masurilor din tratatul de la Berlin;
- 1 oct. 1895 – 2.000 de armeni protesteaza in Constantinopole in favoarea implementarii reformelor. Protestul este inabusit violent. Ca raspuns in provinciile Bitlis, Diyarbekir, Harput, Sivas, Trabzon, Van sunt masacrati armeni (cifrele variaza intre 100.000 si 300.000);
- Revolutia Junilor Turci, 1908 – Este important de mentionat aici faptul ca armenii sustin Junii Turci deoarece aveau o viziune mai liberala decat Hamid II, doreau reformarea aparatului administrativ, reprezentau o alternativa mult mai buna decat actuala putere in ceea ce priveste interesele lor;
- Masacrul de la Adana – Pe 13 Aprilie 1909 anumite grupari militare loiale lui Hamid II, reactioneaza in vederea restaurarii controlului de catre Sultan si au ca tinta atat Junii turci cat si armenii. Conducatorii Uniunii si progresului (factiune a junilor turci) sunt judecati de curtile martiale, iar impotriva armenilor sunt organizate pogromuri – in ”masacrul de la Adana” sunt ucisi 15.000-30.000 de armeni.

Practic elementele care au dus situatia din perioada 1915-1917 tin de succesul ideii moderne a natiunii in mediul armenilor in contextul unui Imperiu Otoman in decadere si care nu reuseste sa tina pasul cu modernitatea si ineficienta acestuia in a se reforma la care as adauga si ineficienta Marilor Puteri in interventiile sale.
Poate daca in 1909 ar fi castigat Junii turci si nu gruparile ce il sustineau pe Hamid II evenimentele s-ar fi oprit aici. Cel mai probabil in acest moment armenii sunt vazuti ca opozanti ai vechii ornaduiri (a Imperiului Otoman) si sutinatorii factiunilor reformatoare care vor contribui in cele din urma la crearea statului modern Turc. Astfel, evenimentele numite ”genocidul armean” trebuie legate de finalul imperiului Otoman si in in nici un caz de aparitia statului modern turc.

P.S. – nu am cautat in acest articol sa stabilesc daca a fost sau nu genocid, ci doar sa stabilesc cauzele evenimentelor din 1915-1917, sa schitez o explicatie pentru motivele care au dus la ele, si sa ofer un raspuns pentru intrebarea ”De ce dupa 800 de ani!”