”Asa sa iti ajute Dumnezeu!” Mi-a spus o amica in urma unei discutii.
Dumnezeu, Dumnezeu - ajung sa spun acest cuvant, asociat cu multe lucruri, dar cat de consistent? ”A venit mania lui Dumnezeu peste noi”, aud la stiri. ”Sa iti faci cruce!” imi sopteste cineva, inainte de un examen. ”Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat!”, ”Ce copil frumos ne-a dat Dumnezeu!”, ”Sa te rogi la Dumnezeu sa iti mearga bine!”, ”Dumnezeu nu a fost de partea noasta azi!”.
Dumnezeu e prezent in viata noastra inca de la nastere. Suntem botezati in Biserica! Este prezent cu noi in momentele considerate ca importante in viata unui individ: casatorie, moarte. Auzim de el zilnic, trebuie sa suferim pentru el. Trebui sa ne dedicam lui. E miercuri … zi de post! Trebuie sa credem in el, fara a-i contesta existenta. Cand gresim trebuie sa mergem sa ii cerem iertare. Cand ne bucuram de un lucru, trebuie sa ii multumim. Cand ne e greu trebuie sa ii cerem ajutorul. In anumite momente din an trebuie sa ii sarbatorim existenta. Trebuie sa il slavim zilnic.
El este cel ce ne ajuta cand avem un proiect imposibil de realizat, el este cel care ne ajuta cand avem probleme sentimentale, el e cel ce ne ajuta sa ne platim un credit. Sa reformulez, nu e asa ce te rogi la acest Dumenzeu cand ai ceva mai greu de facut? Nu e asa ca incepi sa cauti ajutor in Dumnezeu cand ai o problema sentimentala? Nu e asa ca zici ”cu ajutorul lui Dumenzeu voi plati si creditul asta?”
Dar pana la urma cine e acest Dumnezeu? In ce masura exista el? Si cat de mult ne ajuta el cu adevarat?
Stau si ma gandesc, scriu acest text pe o foaie cu un creion in mana. Exista aceste lucruri? Exista! Il vad, il simt, il folosesc; creionul il ascut, il plimb printre degete, il arunc; hartia o mazgalesc, o rup. Exista! Exista pentru ca eu concep existenta ei, pentru ca in lumea pe care eu o descifrez pot spune ca exista. E simplu, daca nu ar exista, nu as mai scrie pe hartie cu un creion in mana!!! Sunt niste ustensile pe care eu le folosesc pentru a-mi atinge un scop, si le definesc existenta in consecinta.
Dar Dumnezeu? Dupa cum am scris mai sus, este prezent permanent in viata noastra. Ce e drept nu il vedem, nu e palpabil, nu il putem delimita, mazgali, rupe. Dar simpla mentionare a titulaturii sale ii atesta o existenta. Diferenta ireconciliabila dintre Dumnezeu si hartie este insa alta – felul in care ele exista. Una e ceva material. Exista intr-un plan obiectiv – in sensul de material plan si subtire, obtinut si fibre de celuloza dar in acelasi timp si in plan subiectiv, abstract – hartie ca si cuvant. De partea cealalta, Dumnezeu nu exista in plan obiectiv, ci doar subiectiv. Nu este ceva palpabil, ci doar o idee, un ceva, a carui existenta este data doar ce faptul ca noi il mentionam. In fapt, acest Dumnezeu nu este nicaieri, nu face nimic, nu ma ajuta cu nimic, nu mi se poate opune cu nimic. De fapt el nu intervine cu nimic in viata mea. Singura atestare a existentei lui sunt EU. Eu sunt singura lui atestare!!!
Atunci, daca acest Dumnezeu nu este nicaieri, nu face nimic, nu ma ajuta cu nimic, nu mi se poate opune cu nimic, daca existenta sa depinde de mine … nu il face de fapt un parazit?
Cata ironie, atatea rugaciuni, atata teama de pacat, pocainta, cautare a iertarii, rugaciuni de indurare, inchinare pentru mila pentru un Parazit!!! Cata ironie presupune aceasta schimbare de raport: la inceputul vietii noastre suntem educati sa percepem pe Dumnezeu ca ceva atotputernic, singurul capabil sa ne ajute, sa ne ofere salvarea, cand in fapt e doar ceva neajutorat, a carui existenta depine in totalitate de mine.
Nu mai ramane decat un singur lucru: ce faci cu ceva ce nu iti mai foloseste? Il arunci!!! Pe dumnezeu trebuie doar sa il dai uitarii, sa ii intorci spatele si el a murit … cat de firav!!!
Cat de firav ceva ce este descris ca infailibil!!!
TheAnti
curajos subiect pentru o prima postare, theAnti. postul tau imi suna mai degraba ca pe renegare a divinitatii, o provocare aruncata in fata lui Dumnezeu, o cautare intre cercetarea empirica a lui Kant si nihilismul lui Nietzsche, decat o negare a existentei divine.
RăspundețiȘtergereIn fond, Kant si ulterior fenomenologii nu au reusit demonstrarea existentei lui Dumnezeu, insa nici nu au dovedit contrariul. La nivelul perceptiei existenta lui nu este demonstrabila, cu toate acestea acceptam notiuni abstracte, intelegem existenta a priori, ca fiinta anterioara unei fiintari anume. realitate inexistentei unei divinitati este greu acceptabila si primita cu oarecare teama metafizica.
Dumnezeu nu numai ca nu poate fi demonstrat ontologic, el nu exista. Nu se poate vorbi de fiinta fiintarii divine, el nu ESTE. Fiinta umana vine pe lume aleatoriu, din neant, iar din momentul in care devine constienta de propria existenta este singura responsabila pentru aceasta existenta, ca si de evolutia ei ulterioara.
Acceptarea acestei realitati presupune o frica existentiala, Das Angst, care pentru multi se poate dovedi insuportabila. Insa odata acceptata, si asumata ca atare, devine vizibila adevarata dimensiune a libertatii de care dispunem, precum si posibilitatile nenumarate de actiune.
Multa lume insa nu reuseste sa depaseasca Das Angst, astfel incat notiunea divinitatii, desi fragila ramane una necesara.
There by the grace of Petarda goes God...Petarda dixit....
RăspundețiȘtergereEste o provocare pentru ceea ce poarta numele de divinitate, insa si in fata celor ce ii dau nume. Personal o consider mai degraba un fel de ”greata” ( ca sa folosesc un termen din Satre) gandindu-ma la destinul intamplator, la prima vedere, daca scoti din ecuatie ideea divina.
RăspundețiȘtergereSincer dovedirea existentei sau inexistentei nu ma intereseaza, ma deranjeaza in schimb cultura crestina in care suntem crescuti, ma deranjeaza faptul ca propozitia (Asa sa iti ajute Dumnezeu) din inceputul articolului este considerata o replica absolut normala, fara ca cel ce o comunica sa perceapa faptul ca ea pentru mine ar fi una lipsita de consistenta.
Daca existenta divina nu ma intereseaza, asta nu inseamna ca neg importanta religiei din punct de vedere sociologic – pana la urma a fost/si inca este un mecanism prin care comunitatile sunt conturate/create/recreate/primesc identitate/definite… Mai mult decat atat, chiar daca cineva mi-ar putea spune ca ma insel, religia incontinuare influenteaza statul si mecanismele sale de coercitie (stiu biserica e separata de stat – o propozitie care ma face sa rad).
Oricum ca un hegelian de stanga nu pot decat sa ”militez” pentru ateism si democratie politica (cuvantul democratie politica trebuie inteles intr-un sens foarte larg – minarism, anarho-individualism).