Obişnuita poveste a lui Rufus Oinckberg (ep. 3)
Urcă transpirând scările blocului, avea încă în cap imaginea lui Hanna. Nu se mai putea gândi la altceva. Doar la ea. Şi nu avea vreun gând anume ci avea doar o imagine, Hanna cu tricoul ei negru şi cu pantalonii ei negri. Parcă avea pe piept nişte bolovani care îl apăsau şi-l lăsau fără suflare. Bunica-sa îl întrebă ce face, când intră în casă, dar nu îi răspunse. Îşi scoase hainele şi se trânti pe canapea, cu faţa în jos. Abia respira dacă te uitai la el. Nu se gândea "Oare ce face Hanna?", "Oare de ce a zis...". "De ce a făcut...". Nimic. Stătea cu ochii deschişi. Nu îi era nici foame, nici sete. Nu simţea decât acei bolovani de pe pieptul lui şi ceva asemănător unei arsuri, din gât până în stomac. Stătu aşa cu orele, abia când se ridică de pe canapea pentru a fuma o ţigare la geam, realiză că afară începe să se lumineze. Începu să-şi vină în simţiri. "Ce dracului este asta?", "Doar n-am schimbat decât 2 cuvinte cu Hanna", "Dacă îi dau un mesaj lui Eloise, oare din cauză că nu mai vrea să mă vadă mă simt aşa, să am nevoie de Hanna să o scot din cap pe Eloise?". Îşi aprinse ţigarea, dar acum cu gândul la Eloise. Tot nu putea să treacă peste Eloise. Se gândi să încerce ceva cu Hanna, poate, poate scapă de obsesia asta. O obsesie pentru altă obsesie.
Se îmbrăcă şi ieşi. Era 6 dimineaţă. Cei de la serviciul de salubritate abia ieşeau pe străzi şi începuseră să se adune în jurul unui automat de cafea. Se aşeză şi el la rând, în spatele lor. Se scormoni în buzunar de mărunţi. În faţa lui, doi lucrători de la salubritate vorbeau despre ce făcuseră aseară, ce le-au gătit nevestele, ce au mai făcut copiii. Rufus se gândi la Eloise. Iar simţi cum cad bolovani peste pieptul lui. Oftă. Cei de la salubritate să uitară la el. Ofta şi număra mărunţii.
- Domnule, dacă aveţi nevoie de mărunţi pentru automat, vă pot ajuta eu! îi spuse cel care era la rând înaintea lui Rufus.
- Nu, mulţumesc. Am fix. Dar vă mulţumesc.
Scoase telefonul, vru să scrie un mesaj lui Eloise. Se gândi ce să-i scrie. Că vroia să o vadă? Ce să-i zică? Că-i era dor de ea? Nu. Nu ar trebui să-i scrie asta. Cine ştie cum i-ar răspunde la asta. Poate nu i-ar răspunde deloc. Ştia cum se simţea când aştepta să primească un răspuns de la Eloise. Se bloca şi se gândea numai la ce i-ar putea răspunde. Zeci de variante de răspuns. Analiza tonalităţile vocii, imaginar. "Nu mai vreau să aud de tine" rece, sec. Dacă ar ofta înainte să spună asta? Ce ar îmsema? Că îi pare rău? Că oftatul ăla înseamnă de fapt că ţine la el? Şi de ce nu ar mai vrea să audă de el? Ce a făcut? Ce n-a făcut? Poate trebuia să se comporte altfel. Să fie mai dur, mai rece?Dar cum putea să se prefacă că este indiferent, când tot timpul se gândea la Eloise?
Îi veni rândul la automatul de cafea. Dacă ar fi fost cu Eloise, ar fi cumpărat pentru el o cafea şi pentru ea un ceai. Cum poţi să bei ceai la ţigare? Îşi luă cafeaua şi începu să meargă spre parcul din centrul oraşului. Se gândi să caute o bancă mai retrasă, se simţea vinovat că vrea să-i dea mesaj lui Eloise. Îi era ruşine de el.
(va urma)
