This is Balta! Episodul 5

Ziua a 3-a - Canapeaua si vecinii



Se facea ca fugaream un mistret prin hatisurile Deltei. Aveam o lance si 4 caini de vanatoare cu mine. Deja simteam apropiindu-se momentul confurntarii. Adrenalina isi facea simtita prezenta din ce in ce mai tare. Muschii se incordau iar bratul se strangea instinctiv, tot mai tare pe lance. Il vad. Era un exemplar maiestuos, cu niste colti imensi. Graohaia sumbru intr-un mic luminis. Zavozii mei au prins a-l incercui. Maraiau si isi scoteau coltii la iveala. Eram pregatit sa ii sfarsesc existenta rapid, dintr-o singura miscare…

Aaaaaaa? Ce-I asta? Miros de cafea!!! Ce dracu? Ma foiesc putin… cort, hmm… Ah, da, mi-am amintit: sunt in Delta, yaaaaaay. Cu ochii mijiti a somn si cu fatza buhaita ies taras din cort. Evident pe cararea asternuta de mirosul de cafea. Cu un imens efort de vointa imi desfac pe jumatate ochiul drept. Doamne ce incantare… iar m-am trezit ultimu’, da cafeaua e gata. Dupa bunul obicei imi clatesc gura cu niscaiva trotil si apoi dau fuga la Dunare sa alung si ultimele ramasite de somn. Apoi ceva mai inviorat imi insfac paharu’ de plastic si imi iau din licoarea amaruie. Ma uit mai atent la otravuri si ma izbeste plansu’ Astia iar aveau o pasa proasta. Stateau cufundati in ganduri si taceau malc. Pe semene, diminetile din Delta imbie la gandit, aa pardon reflectat. Ba, da io aveam chef de vorba nu de meditatii transcedentale pe tema abstractului absolut ancorat in amfibologia incomprehensibila a unui univers incomensurabil (stiu ca n-are sens da mi-se rupe). Asaaa… drept urmare ma indrept catinel spre mal si imi iau tinta in vizor:

Io: Ba scobitu ce avem azi in programu’ artistic?
Scobitu: Ce program vrei ba, abia ne-am trezit
Io: Pai nu stiu, sa facem si noi ceva
Scobitu: Pai frecam menta, nu-i de ajuns?

Ce sa mai zic, la replica asta m-a lasat perplex. Avea dreptate. Imi termin prima cana de cafea si primele doua mahoarce si ma duc in “camara” sa caut ceva de-ale gurii. Hop si sacalii langa mine. Se pare ca si lor le era foame numa ca trebuia sa vina un initiat sa le arate calea. Muahaha.

Bagam noi la matz pe indelete pana ce acul de la bord s-a dus spre Satul. Apoi iar pe mal cu cafea si tigari. Si cum stateam io asa sub salcie foindu-ma ca lenesu din Ice Age, ma apuc sa gandesc cu voce tare: “Ba cam naspa asezamantu’ asta. Ce tare ar fi un fotoliu acum, fix aici in Delta. Fix aici pe mal sa stau eu in el asa ca besnitza si sa imi beau cafeaua”. La care Scobitu foarte senin zice: “Pai hai sa facem o canapea”. Iar raman perplex. Ce canapea? Huh? Cum? Si se duce Scobitu frumusel, ia lopatica de campanie si traseaza un dreptunghi intre salcie si mal. Salcia era cam la un metru juma distanta de mal, insa ca urmare a aluviunilor se adunase o limba de pamant destul de groasa. Ma, si incepe scobitu sa ii dea cu lopata. Baga el vo juma de ceas, dupa care il inlocuiesc si eu vo 20 de minute, apoi iar scobitu si cam intr-o ora si ceva aveam o canapea de toata frumusetea. Mai exact era un loc de stat jos, de 2 persoane cam ca o banca facuta in pamant. Ma duc frumusel sa tai niste ierburi sa le punem pe canapea pt un maxim de confort, nu cumva sa ni-se tabaceasca pretioasele dosuri. Dupa care asezam o patura peste lucrare si gata. Confortul mult dorit si-a facut aparitia fix “din pamant” pe minunatul nostrum mal. Si ma simteam atat de bine dragii mei ca nu imi mai venea sa plec de pe canapea. Stateam asa ca vita, cu ochii in bagdadie, sorbind din pahar si pufaind tacticos. Deja ma simteam putin snob. Pana la amiaza ma inrosisem pe umeri de ma luase Gaia, da nu am bagat de seama decat mai tarziu. Va povestesc io cum si de ce. Ei si apoi a venit momentul zilei in care ne-am apucat de inbaiat. Nu stiu altii cum sunt da nici nu ma stresses sa aflu. Eu si cu amicii mei insa, cand dam de apa, ne uita Dumnezeu in balta. Stam si ne balacim intr-o dulce desfatare si nici ca ne mai trebuie altceva. Aaaaa mint. Brusc Dumnezeu isi aduce aminte de noi si ne da cu Holly Spell. Adica ni-se face foame de nu stim ce-I cu noi. Asa ca iar vine scobitu cu schema 16 adica prinsu de raci cu care nu am sa va mai plictisesc avand in vedere ca am expus operatiunea intr-un episod anterior. Turcu iar face mujediul lui fantasmagoric(a se citi iute de iti ia foc si mintea), iar Skinetu’ invarteste o mamaliga ancestrala in ceaunul bun-la- toate.

Dupa astea iar ma pocneste somnu si o iau agale catre cort multumit pe deplin de activitatile prestate pana la acea ora. Ma introduc in sacu’ de dormit cu intentia de a ma aseza pe o parte asa cum dorm eu de regula, da n-ai sa vezi. Sar instant in capul oaselor cu o expresie complet tampa pe moaca. Ba, nu ca ma luase soarele pe umeri asa de un bronz. Ma arsesem la propriu. Nu puteam sta decat pe spate. Doamne cat de dubios imi era pe vremea aia sa dorm pe spate. Cu chiu cu vai datorita mesei imbelsugate completate cu nitica literatura autohtona insa, am reusit sa adorm. Somn greu, bustean style. Si cum sforaiam eu asa, fara de griji, la un moment dat ma trezesc buimac. Auzeam tipete. Stau linistit cateva secunde sa ma racordez la mediu ambiant si sa prind exact firu’ epic al trebii. Bai nene, era asa o simfonie de injuraturi ca baietii care isi duc traiu la “usa cortului” s-ar fi inclinat spasiti si complet intimidati de o asa vastitate de cunostinte. Ies din cort cu bagare de seama si ii vad pe ai mei la foc. Gandesc(!?!?): “Am scapat de caratu’ lemnelor muahahaha”. Ma uit mai bine si constat ca otravurile stateau la foc , cu nelipsitele volume si se spurcau de ti-era mai mare dragu cu unii de peste Dunare.

Miezul disputei era muzica alora, mai exact maneaua. Cum noi suntem mai aplecati urechistic spre zona metalica a zdranganitului, va dati seama si de proportiile epice ale controversei. Ma si se injurau astia de puteai scrie doua romane si un dictionary. Au inceput cu mame, pe urma au trecut la neamuri, dupa care le-au epuizat si p-astea, au ajuns la blesteme, pe urma la variate activitati sexuale de care imi e si rusine sa pomenesc, totul culminand cu o invitatie din partea lor sa trecem Dunarea pana la ei. Nu stiu daca scopul era sa bem impreuna sau sa ne rupem ciolanele ca nu ne-am incumetat la ora aia din noapte sa prestam asa o activitate. Insa treaba asta cu injuratu’, la care si eu am participat imediat ce am ajuns in teatrul de operatiuni a fost o adevarata mana cereasca. In sensu’ ca ne-am descarcat toate mizeriile din creier datorate intamplarilor din ultimul an. La un moment dat ragusiti si epuizati de atat effort am sistat activitatea, legandu-ne sa continuam recitalul si in noaptea urmatoare. Nu de alta da ne simteam prea bine dand drumul atator ramasite negative de prin scufitza.

De aici si pana la somn nu mai stiu exact cat a fost din anumite motive. Insa toti eram multumiti si exceptional de relaxati ca urmare a legaturii spirituale extrem de afectuase pe care o legasem cu vecinii de peste dunare. Acum stiam… nu mai eram singuri.
---------- Va urma ------------------

This is Balta ! Episodu 4

Ziua Doi partea a2-a - Puiu’ la groapa

Unde va lasasem cu ochii in soare data trecuta? Aaa la Apelu’ de seara. Sa nu va inchipuiti ca apelul de seara ar fi ceva similar celui de la armata. Noo, nici pomeneala. E mai mult un fel de dezlipirea ventuzelor de la actiunea lor favorita - sau pt a pastra conspirativitatea actiunii – voi continua sa ii zic citit. Deci, cum stateam io asa tolanit intr-o rana pe malu garlei cu toti telectualii rasati langa mine, ascultand la radio povestea de seara, da domle, faceam 2 chestii in acelas timp - ne informam etichetistic si trageam si cu urechea la o snoava de adormit pruncii, la propriu – Skinetu prinde a se tangui:

“Baaa, hai la lemne ca acum se face intuneric si nu mai avem cu ce face focu’. “

Instant belim ochii la el si apoi la cer. Intre-adevar soarele dadea semne de amurgeala ceea ce ne-a facut pe toti sa ne ridicam instant si sa pornim spre corturi pt echipare. Nu ca ne-ar fi fost cine stie ce cald, da parca nici sa picam hrana pt tantari nu se face. Nu stiu cum e in alte parti da la noi tantarii sunt nesimtiti. Adica sunt adaptati perfect la toate autanele si spray-urile posibile si au capatat indeletnicirea nesimtita ca atunci cand tu esti imbracat precum tuaregu’ si nu mai au de un saa te ciupeasca sa iti fure conserva din mana. Credeti ca glumesc ? Nu amicii mei. Atat de nesimtiti au ajuns sugatorii Deltei.

Cum ziceam, ne-am echipat constiincios si am luat-o catinel prin tufaris spre plantatia de plopti. Am inceput sa ochim toti copacii cazuti din radacina si toate cracile mai de doamne-ajuta pe care le-am fi putut transporta la vatra. Cu alea care erau despartite de trunchi a fost usor. Apoi ne-am facut de lucru si cu toporul pt a desprinde cracile de pe trunchiurile mari cazute. Iar spre sfarsit ne-am chinuit cu trunchiurile caci datorita umezelii adunate in timpul pe care l-au petrecut in pozitia culcat erau cam grele si greu de desprins din ceea ce fusese radacina lor. Cu chiu cu vai am reusit sa ne facem stocul pe seara in curs fix cand soarele apunea. Putin mai veseli, caci prestasem deja cea mai grea actiune a zilei ne apucam de aprins cele 2 focuri. Cel de la cuptorul de gatit si cel de la, sa ii zicem “sufragerie”, adica acolo unde urma sa ne retragem dupa ce am fi terminat cu cina.

Si uite asa iar am ajuns la unul dintre subiectele mele favorite: mancarea. Cu riscu de a ma reppeta zic: una dintre cele mai faine chestii in delta cu etichetistii mei e mancarea. Mereu gustoasa si indestulatoare.

De mult timp im dorieam sa pregatesc ceva mai special si mai aromat evident pe baza de carne ca numa la donsoare si doamne prinde chestia cu legume, fructe, taratze si alte chestii bubioase de ingerat pe care io refuz la le consider mancare. Astfel am pornit configurarea unui pui refrigerat intreg in paralel cu amicu’ Skinet care is facea de lucru la focul din “sufragerie” cu niscaiva cartofi pusi pe jar.

Operatiunea a fost cam asa: am spalat bine puiul respectiv dupa care l-am uns la interior si exterior cu niscaiva ulei si ierburi. Dupa care am trecut la bagatu’ de bucatele de usturoi in niste buzunarase efectuate cu pumnalul in diversele parti ale orataniei. Imbalsamarea lund sfarsit am infipt in fosta vietuitoare niste tepuse anume aduse de acasa astfel incat sa poata fi proptita deasupra gropii si manipulata usor.

Operatiunea coacerea puiului a durat circa o ora. Timp in care linsul pe buze se transformase intr-un rictus de pradator si odata cu grasimea ce se scurgea incetisor din pui si mireasma ce se imprastia in jur capatam toti acea privire nesanatoasa(pt cei din jur) a lupului flamand. Intr-un final care parca refuza sa vina puiul a fost gata. Asezonat iar cu mamaliga Skineto-moldoveneasca si mujdei turcesc facut parca in ura sa moara toti virusii si toate bacteriile, ne-am asezat la masa. Nu am uitat nici cartofii plantati de amicul skinet la foc. Acestea fiind zise n-am apucat de ros cu simt de raspundere la cina cea de taina. Zic taina caci un univers intreg de arome si gusturi se perindau in jurul si inauntrul nostru de parca ne-am fi facut cina la poarta raiului si nu intr-un loc ascuns din Delta. Si acum sa ajung la ceea ce ne-a desfatat pe toti, si de asemenea ne-a lasat muti. Puiul, ala de il facusem o ora la foc, avea atat gustul cat si mirosul oarecum asemanatoare cu pastrama de pui ce se vinde la magazin. Pasamite, nu atat lemnele si imbalsamarea puiului au fost cheia ci mai mult anumite frunze si ierburi puse in foc ce au afumat puiul respectiv dandu-I un har aparte….

Dupa acest orgasm culinar am trecut iar la activitatea noastra principala, si anume lectura. Si cum stateam io asa cu un volum din biblioteca de veche pomenire a cotnariului si priveam la luna ce se agatase intr-un plop, Scobitu iar dadu glas. Ca ieri imi aduc aminte…

“Luna cand rasarea
Mandra mea a venit
Sa ma ia la cosit
Iarba rea

Mandra-i fulg, coasa-i grea
Alba luna venea
Printre brazi linistit
Luneca”

Si iar am adormit cu gandul spre o alta lume, tainica, o lume a unui suflet pribeag…

This is Balta ! Episodul 3

Ziua Doi partea intai - Cujba si racii

Suna alarma… ce ma-sa? Belesc un ochi in cautarea gagetului imputit care se incapataneaza sa imi fure una ditre placerile vietii. O secunda de stupefactie – ba sunt in cort, deci in Delta. Moamaaaaaa. Ies din sacu’ de dormit cu scopul de a-mi cauta mizeria de zornaitoare. Dau de ea si ii inchid pliscu’. Il deschid, caci era inchis(da stiu ca am schimat genu’ da acu ma refer la gaget ca fiind mobil deci e masculin) dezactivez alarma si il inchid la loc. Pt astia care nu stiti mobilele detin capacitatea de a te trezi din somn chiar daca sunt inchise caci alarma functioneaza si cand sunt turned off.

Asa. Ies din cort usurel pe branci ca nu ma grabea nimeni. Dau o flegma cu jeleurile adunate in timpu’ noptii si ma clatesc cu un gat de trotil. Nu ca n-as avea periuta si pasta de dinti da cum nu mi-am propus sa ma sarut cu nimeni merge sa imi dezinfectez cavitatea bucala si cu o cinzeaca de 40 de grade. Ce, va ganditi ca nu e igienic si ca vai doamne, cum pot sa nu ma spal pe dinti? Muahahah alcoolu e mai bun distrugator de bacterii decat pasta de dinti asta unu, doi, intre 4 animale de aceeasi teapa ca si mine nu mai am de ce sa imi fac procese de constiinta pe tema dezodorizarii. Nu de alta da la cate bai in Dunare faceam pe zi eram mai curat decat dupa 3 ore de functionat prin orasu ala imputzit in care traiesc.

Cum ziceam, ma clatesc constiincios cu trotil apoi ma duc pe mal adica 5 pasi mai incolo si imi clatesc mopsu (adica mecla) cu 3 pumnisori de apa. Dupa care ceva mai inviorat trag niste aer in piept si imi iau refresh instant. Ahh cat de fain e aeru’ de Delta…

Ma uit putin in jur si descopar ca m-am trezit ultimu’. Nu-i bai ca doar nu aveam program. Toate cele 4 otravuri stateau pe mal ca ciorile-n par la cafeluta de dimineata. Va dati seama acum ce bucurie m-a trosnit cand mi-am dat seama ca e cafea. Ce, va ganditi ca mi-am luat teapa, ca poate nu imi lasasera si mie? No, la noi treaba sta asa: care se scoala primu’ si are chef pune de cafea. Adica in cazul de fata Leopardu’ cafegiu notoriu isi daduse primu’ dintre noi Log In. Drept urmare a luat frumusel recipientu de cafea – a se citi ceaunu’ bun la toate – la afundat vartos in balta si l-a pus pe foc. Pe urma a continuat procesul tehnologic de obtinere a licorii amarui dupa cum stiti si voi. Ceea ce nu stiti insa e ca nu poate fi comparat gustul de cafea facuta in ceaun la foc de lemne cu apa din Dunare cu gustu’ cafelei de la filtru, tonomat, sau espresor. No, revenind, mi-am tras o stacana de cafea descantata de amicu’ Leopard si m-am dus si io sa ma asez ca besnita pe mal. Ceasu era 9 sau 10 nu mai stiu exact tot ce imi amintesc este ca era inca umbra de la salcia NOASTRA, iar pamantul era racoros si imbia la stat degeaba. Prima juma’ de ora am petrecut-o in tacere, fiecare cu propriile ganduri - da si noi ne miram da uneori ne mai izbeste si indeletnicirea asta, ganditu – mai prestam cate un drum inspre recipientu’ de la foc sa ne mai umplem canile cu cafea dar cam atat. Dupa ce ne-a trecut pasa asta proasta cu ganditu’ am inceput sa ne organizam: Skinetu s-a asezat in hamac usurel si cu grija sa nu se boteasca. Turcu si-a azvarlit o lanseta la misto sa se inteleaga cum ca el ar pescui. Leopardu s-a asezat tacticos la umbra unui plop, nu de alta da deja incepea sa fie cam cald pe mal. Io m-am apucat de montat o lanseta, caci si io voiam sa ma fac ca pescuiesc, iar Scobitu a luat lopatica de campanie si s-a apucat sa efectueze o sfanta cujba.
Pt cei ce nu stiu cujba s-ar descrie cam asa: O, sa ii zicem galerie, sapata in mal de aproximativ 1,5 metri cu doua gauri deasupra. Una pt pus ceaunu, ailalta pt fum. Se introduc lemnele in galeria respectiva si se aprind. Astfel se obtine un cuptor de pamant intr-un mod simplu si eficace. Si poate concura cu scces la categoria cea mai tare chestie la care sa gatesti.

Dupa juma de ora de copt la soare cu bata-n balta am simtit si eu nevoia de ceva miscare asa ca l-am schimbat pe Scobitu la lopata. Nu pt mult timp da am ajutat si io intr-u catva. Cand cujba a fost gata, Scobitu, a stropit-o cu un ceaun de apa si apoi am adus lemne sa o uscam. Astfel lutul s-a facut sticlos aducand intr-u catva cu caramida refractara. Booon cum ziua era in fapt a urmat sesiunea de balaceala da numa pt mine, Skinetu’ si Scobitu ca gogomanii ailalti doi nu stiu sa innoate muahaha. Si cum dupa dixtractie te pocneste foamea, am stat si ne-am gandit la meniul zilei. Cina o calculasem, adicatelea pui la cujba. Cu pranzul nu prea o dovedeam. Insa, Scobitu a venit cu schema 16. Zice:

Scobitu: Ba hai sa mancam raci
Eu: Pai ne ia dracu pana ii prindem
El: Ba esti prost
Eu: Se poate, da imi e foame
Scobitu: Pai stai sa iti arat

Ba deci va zic eu lotcaru asta Abstract m-a uimit de cateva ori la lectia de metode de supravietuire in Delta. Acestea fiind zise, vine Don Scobitoo cu ceaunu plin de zat de cafea il clateste frumos in balta apoi il asaza pe mal si imi zice: “Eu arunc racii pe mal si tu ii pui in ceaun”. Zis si facut. Intra barbosu’ in apa pana la umeri si scotoceste ceva in mal. Zbang arunca un rac. Eu, stupefactie va dati seama. Trec 10 secunde, zbang alt rac. Pasamite avea lotcaru un skill aparte. Ce facea omu’ ? Pai cauta gaurile din mal unde isi duceau racii existenta. Introducea un deget astfel incat crustaceul sa se simta in primejdie si sa agate cu clestii. Dupa care ii tragea frumos afara ii desprindea de pe deget si gata.

Drept urmare operatiunea de recoltare a durat cam juma de ceas. Prada a fost extrem de bogata astfel ca dupa asa o munca lotcaru si-a tras o eticheta din biblioteca si sa-a pus temeinic pe “citit”, era dreptu lui sa se relaxeze dupa ce si-a zdrelit dejtele in clestii mustaciosilor. Manati de foame eu si Turcu ne-am apucat sa pregatim masa. Adica sa facem mujdeiul.

Nu stiu altii cum sunt da nici nu ma stresez sa aflu. Noi insa suntem mari consumatori de MUJDEI. Nu, nu de feliute de usturoi bagate in otet sau pisate cu smantana sa dracu mai stie cum il fac astia prin alte parti. Nu, tati, la noi mujediu se face cu usturoi sare si ulei astfel ca rezultatul final este o pasta alba, cremoasa si al dracu de iute. Intre timp besnita Skineto-pocnita si-a mutat hoitu din hamac inspre cujba. Treaba e ca semi-moldoveanu’ asta are skill la facut mamaliga. Si sincer sa fiu cred ca ii place sa amestece cu facaletu in ceaun muahahaha. Cu chiu cu vai pranzu era gata. Ne-am asezat toti precum hultannii la masa si am inceput operatiunea Trosnitu’ din Falci. Bai nene da vreau sa spun ca mergeau racii aia cu mamaliga si usturoi de ziceai ca nu-I adevarat.

Daca mi-a placut ceva la mersu in delta cu otravurile mai mult decat compania lor asta a fost mancarea nu am dus lipsa ba mai mult a fost destula si foarte gustoasa. Ma si cum stateam noi si desprindeam cojile de raci, le decojam de ambalaju’ cartilaginos pt ale muia in mujdei se aude o voce suava si rugatoare:
- Stelian, Stelian, nu arunca carcasele Stelian

Cine credeti ca era? Amicu’ meu Skinetu. Kekistu nu se multumea cu cozile si clestii racilor, noo, el manca si matzaraia din dotarea fostei vietuitoare. Cica acolo sub carcasa racu’ are mai multa grasime. Io-s de acord numa ca atzele si restu de fluide tot acolo le are si parca nu m-as risca asa. Una peste alta a fost o masa pe cinste. Dupa care, ce credeti? Ne-am apucat de frunzarit etichete. Io aveam cadou de la tata un rachiu de mere de ala bun si parfumat si abia asteptam sa ii dau cep si insfarsit venise momentu’ am lucrat la el pana spre amurg intre doua balaceli si o sticla de bere. Pardon un volum din autoru’ preferat al lui Scobitu’ – S(koll)andra (golden)Brau.n
Apoi a venit apelul de seara urmat de operatiunea stransu’ lemnelor da asta in episodul viitor.

----------va urma--------

This is Balta ! Episodul 2

Ziua unu – operatiunea malu’ nostru !



Da bre, si uite asa ajunseram noi cei 5 baltareti pe malu’ ademenitor si imbietor la frecare de menta al Dunarii. Istru pt initiati. Ziua practic abia acu incepea. Un mic smotru – taiat iarba la rasul pamantului cu niste instrumente mai putin adecvate pt aceasta acitvitate adica tesla, cutit si iar tesla. Nu de alta da trebuia sa ne punem corturile si sa putem pe urma dormi in tihna. Cheia unei tabere bune e locul de cort. Asta v-o zice un veteran al camparilor. Daca nu ai loc iti faci. Te uiti cu luare aminte la miristea lasata dupa “cositul” ierbii sa te asiguri ca nu raman niscaiva denivelari de teren sau eventuale urme ale trecerii in nefiinta lasate de niste arbori binevoitori. Lenea e mare nu zic, da nici sa te tarai aviator in brazda (a se citi craci, rupt, cui, maimuta, ca doar nu ne-am dus in delta la facut baie cu ape termale) in cort si sa te trezesti a doua zi cu niscaiva vanatai si dureri de muschi, ciolane si alte componente ale fizicului din dotare parca nu ar face. Ca doar am efectuat excursia in sensul relaxarii nu al autoflagelarii si traumelor fizice de dupa o singura noapte de culturalizare – daca va mai aduceti aminte spuneam in primul post ceva despre niste etichete ce ascund enigme ale facerii lumii si talcuri uitate in povestile de demult. Ca sa nu mai lungesc tarasenia, treaba a fost cam asa: Turcu si Skinetu s-au apucat de cica pescuit. Asa au gasit motivul perfect sa frece duda. Io cu Scobitu si in colaborare cu nepretuitul, unicul, specialul si deosebitul specimen Mahidono-puncheto-lopard ne-am apucat de defrisat. Sa nu va grabiti acum sa ne acuzati de genocid dendrofilic , aaaa, cred ca dendrocid i-ar zice. No, nici vorba.

Cum ziceam mai sus, am exfoliat numa iarba. Noua ne plac lemnele cu radacina in pamant si nu ne legam de ele cat au sansa sa dea ceva verde la iveala. Dupa care ne-am apucat de configurat corturile. Acitunea asta de binefacere, zic binefacere gandindu-ma la mizeriile alea doua care se raschirau de placere la soare prefacandu-se ca dau cu bata-n balta, a durat cam o ora. La noi eficienta e lege. Cu cat mai mult timp petrecut la treburi cu atat mai putin timp ramas pt frecat menta si aprofundat tainele bibliotecii carate de noi – aici iar fac referire la materialu’ didactic adicatelea manuscrisele editurii eticheta. Asa ca am restructurat terenu din dotare, am dat cu tesla sa reformatam solu’ ghebos am mai adaugat si niste snopi de stuf sa ne tina de moale sub hoituri si am plantat corturile. 4 la numar. Adica Scobitu + Skinetu = tantric love. Io + Leopardu punket numa dumnezeu stie ce mi-a facut ca io dorm precum buturuga si turcu singur la separe’ cu maiasmele din dotare. Al 4-lea cort era camara. Nu s-a riscat nimeni sa il stanjeneasca pe dom’ Canibal cu “dar nu vrei sa dormi cu noi in cort ca e destul loc ?”. Nooo nici pomeneala. Ne stiam unii pe altii ca pe niste cai breji.

Apoi cam asta a fost cu amenajatu’ azimutului. Dupa care, am creat departe de orice alta posibila sursa de incendiere a perimetrului, vatra de foc. Nu stiu altii cum sunt da nici nu ma stresez sa aflu. Insa, noi, dupa ce ne luam adio de la cele sfinte si ne da cu FATAL ERROR, in urma consumului de cultura etichetistica de elita, nu prea mai avem tragere de inima sa stingem focu si alte dubiosenii de gen. Terminand cu amenajatu’ noii noastre vetre am trecut la activitatile intelectuale: Scobitu si-a tras o nuvela ce avea ca personaj brincipal o blonda buna, mai rece la suflet dar destul de spumoasa, Leopardu’ si-a tras ceva mai filosofic si anume un volum de aforisme rusesti tare de-ti intra in oase precum gerul Siberiei iar eu m-am multumit cu un roman istoric autohton ce imi susura din taina vechilor voievozi moldoveni si ma invita suav la o reverie asupra domnitelor din preajma cotnariului.

Numa ca dragostea, chiar si cea de cultura trece prin stomac. Drept urmare am pus la bataie ratia de prima zi. O anumita presimtire ne-a indemnat sa anticipam lipsa de chef si preaplinul de cultura la care va trebui sa facem fata in prima zi astfel ca nu am mai fi avut posibilitatea, capacitatea, rabdarea, elasticitatea, spunetii cum vreti, necesara pentru a gati. Asa ca niste carnati fripti miseleste cu paine branza si rosii au facut deliciul cinei dupa care ceva mai voiosi am pornit focul de tabara (facut numa din lemne uscate, cum ziceam ne place ca alea verzi sa stea in pamant), si ne-am pus pe aprige discutii literare. Undeva pe la miezul noptii cand luna isi unduia rotunjimile peste talazul molcom al istrului, Scobitu dadu glas maiastru si ne lasaram toropiti de caldura, trotil si cover-urile acapela dupa Tudor Gheorghe. Nimic mai simplu si mai departe de lumea aia mohorata din care am evadat.

Un cer instelat ce parca imi povestea despre o taina inca nestiuta. Un miros imbatator de plante crescute nestingherite in sanul naturii ce parca imi spunea ca sunt acasa. Clipocitul abea perceptibil al Dunarii trecand molcom spre tinuturi inca si mai salbatice. Un glas voinicesc trezind in sufletul meu o chemare de demult si o mana de prieteni adunati langa un foc ce impartea cu darnicie lumina stransa de copaci dupa un rost nestiut inca de noi. Asa am adormit in prima noapte. Sub cerul liber al Deltei mangaiat de razele lunii imbatat de mirosul ierbii si cu sufletul alinat de o vraja…

------------- Va urma ---------------

This is Balta ! v1.0.0 Alpha

Nu stiu altii cum sunt da nici nu ma stresez sa aflu. Mie cum ar veni imi place in Delta. Nu de ieri nu de acum un an ci de cand eram mic si pescuiam cu undita in galeata pestii prinsi de tata. Si culmea chiar aveam spor.

Drept urmare acest taram ajuns mai nou mitic pt mine, nu de alta dar ducandu-mi existentza intre griurile si betoanele unui oras bolnav de asfaltita cronica si ajungand in Delta doar vara ma simt ca si cand as trece intr-o alta dimensiune, complet atemporala. O dimensiune ce nu are nici cea mai vaga legatura cu stresul, cladirile impozante din sticla, intersectiile blocate, ambalaje aruncate pe jos si cu oamenii grabiti spre munca, gisee de platit taxe, mall-uri, bodegi duhnind a fum si in definitiv spre… moarte.

Povestea mea incepe intr-o dimineata de august. O dimineata calda de vara intr-un oras linistit. E o vorba veche: nicaieri nu-I mai bine ca acasa si tind sa o cred. M-a trezit tata in graba, gen scoala ba ca tre sa pleci in Delta. De cum am deschis ochii m-a izbit iremediabil aroma cafelei. Drept urmare am pornit glont la baie sa imi dau refresh dupa care goana spre sufragerie. Mi-am bagat sub nas o stacana de cafea descantata de Grasu’ apoi am pus mana pe telefon si am sunat la machidon.

EU: Neatza bah te-ai trezit?

EL: Da, ma duc sa ii iau pe ailalti si apoi la tine. Iti dau eu bip cand ajung.

Bon, zis si facut, mi-am verificat iaras rucsacu’ sa fiu sigur ca atat trotilu’ cat si hainele erau la locul lor. Mi-am scos animala(a se citi cainele) la o plimbarica de dimineata apoi am primit bip-ul mult asteptat si am pornit voios spre parcarea unde ma asteptau otravurile adica amicii mei deltomani.

Dupa un schimb reciproc avantajos de amabilitati cum ar fi “neata pulet” sau “ce faci papusa, te-a lasat mata cu golanii in Delta?” am reusit cu chiu cu vai sa ne inghesuim cu tot cu bagaje intr-o masina ce se incapatana sa adaposteasca 5 capsomani dintre care 3 cu gabarit depasit unu cu o constitutie atletico-prajinoasa si fix cel mai pispiriu la volan. Da cum nu am facut si nu facem parte din tagma simandicosilor am zis “sa fie primit” si ne-am asternut la drum. Cap-compas Murighiol. Drumul a durat cam 25 de minute insa intr-o companie asa placuta (concurs de care scotea cele mai mari mizerii - pe scor ) nici nu am realizat trecerea timpului. Si iata-ne ajunsi pe digul de la debarcader. Am descarcat in graba echipamentele sofisticate de adapostire, tracking, speologie, bruiaj anti manele si torpilele anti coca iar apoi, mai cu grija, materialu’ didactic – niste etichete foarte interesante si pline de invataturi tainice care veneau atasate de niste recipiente din sticla/plastic. Pasu’ doi a fost fuga la alimentara comunala – ii zice supermarket acum – dupa hrana si insfarsit, Petre ajuta, plecarea. Nu am zis Petre ajuta asa aiurea-n tramvai. Nu, nu, Petre, adica Nea Petre ne astepta la… sa ii zic salupa sa ne duca pe Istru in jos pe un mal frumos care sa fie pustiu. Nu, nu pustiu in sensu’ ca nu ar avea flora si fauna ci in sensu ca noi aia 5 trebuia sa fim singurele exemplare de homo sapiens sapiens din acel habitat. Nu stiu cat a durat pana sa ajungem la locul ce avea sa fie tabara noastra pt o saptamana caci deja simteam mirosul Deltei si ma cuprinsese acea stare de “This is balta” asa cum avea Scobitu sa o sintetizeze mai tarziu.

------- Va urma --------