Aseară...sau cum am văzut "Tatăl şi fiul meu"

Aseară stăteam. Nu prea aveam ce vedea la televizor, astfel încât am deschis directorul cu filme din calculator. Am trei filme pe calculator. Ba nu, patru, am şi "Călătoriile lui Gulliver" cu Jack Black. Celelalte filme sunt turceşti. Am "Eşkiya" (Banditul), "Bulutları Beklerken" (În aşteptarea norilor) şi "Babam ve Oğlum" (Tatăl şi fiul meu). Primele două le văzusem cu mult timp în urmă, dar pe cel de-al treilea am tot ezitat să îl văd, nu ştiu de ce, nu l-am văzut până ieri. Ia, hai să văd despre ce e vorba, îmi zic. Rulez fişierul. Pare interesănţel, zic. Hai că mă uit şi aşa nu am altceva mai bun de făcut.

E 12 septembrie 1980, ziua în care a avut loc lovitura militară de stat din Turcia. Soţia lui Sadık naşte în parc şi moare, negăsind un mijloc de transport către spital. Sadık fiind un jurnalist cu orientare politică de stânga, este închis şi torturat pentru o lungă perioadă. Iese din puşcărie când Deniz, fiul său, are deja 7-8 ani şi pleacă spre satul natal al lui Sadik. 

Mai multe nu vă spun, vă las să vedeţi filmul. Scena care mi-a plăcut cel mai mult este cea în care Deniz îşi ia bunicul de mână. 

Mi-au plăcut mult personajele. Poate de asta, filmul m-a tulburat foarte tare. Dar tare de tot.

Aseară...sau...de fapt, duminică seară

Se făcea că Elena şi Costin (fuck, sărbătoresc amândoi Constantin şi Elena, atunci să-i spunem lui Costin, Florin). Aşa...Deci, Elena şi Florin, m-au invitat la film. La Le Concert (Concertul). Vroiam să-l văd. Aşadar, am acceptat. A rămas pe duminică. La Glandale Art Cafe. Adică oamenii au şi cârciumă, bei o cafea, o bere şi dacă nu o termini o cari cu tine în sala de cinema. Ne-au dat la biletul care a costat 2 lei şi o pungă de floricele cu care îţi făceai treaba bine de tot, dar...pungile fiind de hârtie, făşăitul s-a auzit până pe la jumătatea filmului. În fine. Să trecem la film.
Andrei Filipov, dirijorul orchestrei Balşoi, concediat pentru că nu a vrut să renunţe la instrumentiştii săi evrei, lucra ca om de serviciu la teatrul Balşoi. Într-o zi, pe când făcea curat în biroul directorului orchestrei Balşoi, citeşte un fax prin care orchestra era invitată să participe la un concert la Paris. Ştiind că orchestra nu poate onora această invitaţie, Andrei Filipov decide să adune vechii lui prieteni şi să meargă la Paris drept orchestra teatrului Balşoi. În fine, nu vă mai povestesc, căci filmul merită văzut.
Vă mai spun doar atât. Finalul...Finalul este grandios. EPIC.

Aseară....sau Cu capul înainte (Gegen die Wand) 2004 R. Fatih Akin

Aseară am fost la Paul din motiv de zi de naştere. Încă o dată, la mulţi anus! Stăm, ne hlizim, băgăm o discuţie mică, "Bă, are bărbia cam mare", "Hai mă că nu are ţăţe!?!", tragem şi o ţuică şi zice Paul "Hai să ne uităm la filmul ăla de care zicea Petra!". "Pfff, bine, hai, bagă". Iar o dubioşenie de-a Petrei, îmi zic eu în gând. Filmul e regizat de Fatih Akin, ăla care a făcut şi Crossing the Bridge: Sounds of Istanbul. În fine. 

Începe filmul. Facem cunoştinţă cu unul dintre personajele principale, Cahit Tomruk. Debarasează mesele într-un club, în timpul liber îi place să bea şi să tragă cocaină. Da nu vă zic mai mult din film.

Bă filmul este bestial. Locul 2 în TOP 5 Cele mai bune filme pe care le-am văzut. Deci, filmul e demenţă totală. Cum intră în zid cu maşina, sunetul făcut de maşina care intră în zic. Toate sunt naturale. Mi se pare că Cahit seamănă cu Mickey Rourke. E nebun. Mi-a plăcut la nebunie. Cum a spart paharele de pe bar când ţipa că e îndrăgostit. Mega bestial. 

Hai că vă povestesc puţin. Deci Cahit, după program, se duce într-un bar şi bea (evident). Îl bate pe unu. Îl dau afară din bar. Pleacă beat mort cu maşina şi pe drum hotărăşte să intre cu maşina într-un zid. Ajunge la dirli dirli, la nebunei. Acolo o întâlneşte pe Sibel, care aflând că e turc îi cere să se căsătorească cu ea. Aia era acolo pentru că-şi tăiase venele ca penala, ca să scape de familia ei. Vezi Doamne, vroia să fie femeie independentă. După cum a zis chiar ea, vroia să se fută cu mulţi bărbaţi. În fineeeee. Ies ei la o bere, furişându-se din spitalul de psihiatrie. Asta îi cere iar să se căsătorească cu el. Ală îi zice că nu. Pac coaie, deodată nebuna sparge sticla de bere şi-şi taie venele. Deci nu vă mai povestesc. Zic să vă uitaţi la film, e prea tare ca să-l strig cu povestirea mea de doi lei. Mai bine îl vedeţi. Dacă nu îl găsiţi, îl am eu.

Aseară....

Aseară, înainte să mă pun să dorm, din gând în gând am ajuns să mă gândesc cu va fi la Sonisphere. Cum ar fi, aşteptând să înceapă concertul Metallica, să cheme pe scenă pe cineva din public să prezinte formaţia (deşi Metallica nu mai are nevoie de prezentare) şi eu să ridic o pancartă imensă pe care să scrie "PICK ME, PICK ME" şi chiar să mă aleagă pe mine. M-aş urca pe scenă super excitat şi super extaziat, m-aş duce la microfon şi aş tipa "Are you f(censored)ucking ready, you f(censored)ucking f(censored)uckers?" Şi poporul ar ţipa :"Yeeeeeaaaaaahhhhhhh!!! Canibal, Canibal, Canibal! Aaaaaaaaaaaaaa, şşşşşşş,,aaaaaaa. Spit on us, spit on us!!!" Eu:" You f(censored)ucking ladies and gentlmen, let me introduce THE FOUR HORSEMEN! First, I present you the man responsible for punching your f(censored)ucking mouths with heavy soloing, Mister Kirk Hammet! Spit a shred on me , Kirk!" Şi Kirk ar băga un solo şi poporul :" Yeaaaaaaaaaaaaaaaaaahhh, aaaaaaaaaaaaaaaa!!!" Eu:"Now, let me present, you morons, the man with the axe, the man who will chopp your heads off, Mister James Hetfield! Chopp me up, dude!" Şi James ar muta muia poporului cu nişte riff-uri masive care m-ar face să mă prăbuşesc pe scenă şi să fac ca toţi dracii. James m-ar întreba: "Hey man, what's your favourite Metallica song, man?" Şi eu: "Give me that axe of yours, James, and I'll show you!" Şi aş începe să cânt tanananaaaaa ta nanaaaaaa na na na nananaaaaa. "F(censored)ucking Seek and Destroy, man, your riffage is massive!!" ar zice James. Poporul: "Yeaaaaaaaaahhhhhh, aaaaaaaaaa!!!" Eu:"ţss tap ţs ţs tap ţss tap ţs ţs tap. Mister Lars Ulrich, come beat me up with your sticks, man!" Şi Lars ar exploda într-un solo nebun de baterie. Şi poporul "Lars, Lars, Lars, yeaaaaaaahhhh, yeaaaaaaaahhhh, aaaaaaa,ssssss,,aaaaa!!!". Eu:" And last, on bass guitar, Julio Lopez!" . Şi basistul ar zice:" Homy, my name is Robert Trujillo!!!" Eu: "What?" RT:" Robert Trujillo, esse!" Eu:"Whatever, cholo! Smack that bass of yours!" Şi poporul:" ..........." Şi m-aş duce la James Hetfield şi l-aş întreba: "Hey man, to end the presentation, I have a question for you dudes". James: "Shoot!" Eu:" Is IRON MAIDEN better than METALLICA?" Poporul:" Huuuuuuoooooo, huuuooooo!" James:"IRON MAIDEN always was and always will be a source of inspiration for us. We are huge Maiden fans!" Eu: "Here is Metallica, f(censored)ucking ladies and gentlemen. Piss on me, James!" Şi aşa se termină şirul gândurilor mele, cu James pişăndu-se pe mine şi mulţimea aplaudând frenetic şi urlând: METALLICA, METALLICA, METALLICA!!!

Aseară...

Aseară am fost în noul The Jack. Mi-a plăcut, mai mult decât îmi plăcea locaţia anterioară. În fine, fără prea mare importanţă. Discutând, s-a ajuns inevitabil la imperiul otoman. Şi totul a plecat de la o discuţie despre tradiţii şi porturi populare. Ca să vă faceţi o imagine de ansamblu, la masă eram un turc (eu), un aromân (Stelian) şi doi haholi, adică ucraineni zaporojeni (Radu şi Robert). La un moment dat am zis că în cazul în care Stelian se însoară cu o aromâncă, la nunta lui mă voi duce îmbrăcat în costum de zeybek sau efe (adică un soi de haiduc turcesc, efe se numeau căpeteniile bandelor de zeybek). Şi din tradiţie în tradiţie s-a ajuns la istorie. Că uite cum era imperiul otoman şi uite ce a ajuns acum. De obicei, reacţionez în trei feluri la astfel de afronturi. Dacă te văd drept un om dispus să dialogheze, îţi expun fapte şi interpretare. Dacă te cerţi cu mine pe nişte fapte, adică lucruri acceptate universal, te desconsider şi te ameninţ că te lovesc în gură (nu am lovit pe nimeni până acum, staţi liniştiţi, sunt un om blând, un miel de om, the gentle giant). Cătălin îmi pare şi acum rău că am ţipat la tine, dar iubirea de glie nu are nimic de-a face cu faptele. Şi în ultimul rând, dacă văd că eşti mult prea egoist, tac din gură.
Ei, Robert îmi spune la un moment dat, aseară: "Cum era imperiul otoman înainte şi uita-te cum e acum". Evident, m-am încruntat. Am încercat să-i explic că Turcia, în momentul actual, este într-o poziţie destul de bună. Că nu că americanii sunt cei mai tari. Pfffffffff. Deci Robert, pentru că nu vrei să priveşti decât din punctul tău de vedere şi anume că americanii sunt cei mai mari importatori de minţi luminate (irelevant după părerea mea), voi scrie aici să rămână scris, care este poziţia Turciei în lume:
Cu o armată de 1,356,281 soldaţi, este, în prezent, a doua armată ca mărime din NATO, după Statele Unite. Armata turcă este foarte activă în multe teatre operaţionale. Pe durata invaziei americane a Irakului, armata turcă a masat aproximativ 140.ooo de trupe la graniţa cu Irakul şi a cerut guvernului permisiunea de a trece graniţa pentru a rezolva problema kurdă. Pentru a opri aceasta, au fost necesare intervenţiile preşedintelui american George W. Bush, pentru ca armata turcă să nu destabilizeze regiunea din nordul Irakului.
Proaspătă semnatară a unui acord cu Rusia privind ruta conductei de gaz South Stream. Astfel sfârşita Nabucco.
Mai nou, are un rol de moderator în conflictul israelo-palestinian. Un rol pe care până acum l-a îndeplinit cu mai mult succes decât SUA. Recent, Turcia şi Egiptul au cerut ca Israelul să înceapă reducerea capacităţilor nucleare.
Conducta care furnizează gaz Israelului, Blue Stream, trece prin Turcia. Asta e un apropo la rolul de moderator.

Aseară...

Mă uitam la TV, când... trec peste B1 TV. Acolo anunţ: Premierul Boc în direct la Naşul. Ia să vedem ce zice şi ăsta, îmi zic eu în sinea mea. Nu începuse emisiunea, aşa că am dat şi pe la alte posturi. Hoooopp!!! Antena 3, Crin Antonescu la Sinteza Zilei. Daaaaa. Crin Crin Crin. Am uitat de Boc. Ştiţi ce am observat uitându-mă la Sinteza Zilei? Că Mihai Gâdea nu are prea multe intervenţii când vorbeşte Crin. Hmm... În fine, au vorbit despre Ponta, Tăriceanu, Congres, planuri pentru viitor, astea.
Se termină emisiunea şi îmi aduc aminte că vroiam să mă uit la Boc. Zapez şi în drum spre B1 am TVR1 pe care era difuzat meciul VfB Stuttgart - F.C. Barcelona (1-1). God damn it! zic. Dau totuşi puţin pe B1. Boc vorbea: am făcut, am dres, vom face, vom drege. Radu Moraru are o intervenţie la un moment dat: "Da tati! Aşa!" Ce mă? Da tati??? Ăsta ia zis Da tati! lu Boc? Da, i-a zis. Am schimbat la TVR1.
Foarte fain meciul. M-am uitat până la sfârşit. Puyol is GOD!!!